Proteste și la Pitești
Încurajați de protestele transportatorilor și fermierilor, de lângă București, dar si din alte orașe din țară, transportatorii argeșeni nemulțumiți vor să protesteze și ei în Pitești. Astfel, s-au mobilizat pe rețelele sociale și vor să se strângă în câteva locuri pentru a se organiza și a protesta.
Unul dintre punctele de întâlnire este parcarea de la Carefour. Alții au anunțat că se vor strânge la stadion, dar se vor întâlni undeva pe traseu, de unde vor pleca intenționând să traverseze orașul, după care vor pleca la București să-și susțină colegii protestatari.
Este un protest spontan, pentru care nu au nevoie de autorizație, iar dacă va fi făcut în liniște nu vor fi probleme. Oamenii sunt pașnici, s-au strâns deocamdată vreo sută, dar rândurile se îngroașă pe măsură ce trece timpul. Mașinile lor sunt parcate, dar au farurile sau sistemele de lumini aprinse.
Oricum, dispozitivele de jandarmi sunt pregătite să intervină în cazul în care lucrurile vor degenera în violențe. În parcarea Carefour sunt și 3 echipaje de poliție care supraveghează zona.
Protestatarii sunt nemulţumiţi că taxele de drum sunt prea mari, carburanţii sunt foarte scumpi şi că nu-şi mai permit nici măcar să-şi asigure maşinile, după scumpirea RCA. De asemenea, sunt nemultumiți și de mărirea impozitelor și taxelor la stat, care pe mulți dintre ei îi vor face să-și închidă afacerile pentru că nu își mai permit să le plătească.
UPDATE ora 19.20: Protestul a început.