28.2 C
Pitești
22 iul. 2024

Prins drogat la volan

Prins drogat la volan

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat, în trafic, pe raza municipiului Câmpulung, un bărbat de 25 de ani, din Cuca, care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul Drug Test, a ieșit pozitiv.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, conform art. 336 din Codul Penal, fiind dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere, iar verificările continuă.

《 În acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii argeșeni, cu sprijinul celorlalte structuri, au organizat, pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În acest sens, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 109 filtre.

În zilele de vineri și sâmbătă, au fost legitimate 2.372 de persoane, au fost verificate 1.587 de autoturisme și au fost efectuate 393 de testări cu aparatele etilotest sau cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.

În acest context, au fost aplicate 836 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei, dintre care 668 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G.nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice iar 146 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991, privind normele de conviețuire socială.

În cadrul filtrelor rutiere instituite, au fost reținute 51 de permise de conducere, dintre care 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 7 pentru alcool și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier, o persoană fiind depistată conducând sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

De asemenea, polițiștii și jandarmii au fost prezenți la manifestările prilejuite de manifestările cultural artistice, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.》.

Polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au fost prezenți în Parcul Lunca Argeșului, unde au avut loc concerte, aceștia desfășurând activități de informare și conștientizare a efectelor consumului de substanțe psihoactive asupra sănătății fizice și psihice și a riscurilor consumului de substanțe interzise.

Acțiuni de menținere a ordinii publice

În zilele de 07 și 08 iulie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
În cadrul acțiunilor, polițiștii de ordine publică au legitimat 368 de persoane și au verificat 125 de autovehicule. Totodată, au fost verificați, cu privire la modul de executare a serviciului de pază, mai mulți agenți de pază.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat, în total, 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.540 de lei, dintre care 24, în valoare de 3.700 de lei, conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială și 56, în valoare de 4.640 de lei, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost continuate activităţile de informare şi prevenire a cetăţenilor din cartierele unde locuiesc preponderent persoane vârstnice, cu privire la infracţiunile de furt din locuinţă şi înşelăciune comise de persoane care pretind că lucrează la diferite companii, precum şi a infracţiunilor de înşelăciune comise prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă.

Acțiuni preventive și la Curtea de Argeș

În ziua 08 iulie a.c., polițiștii de ordine publică și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au legitimat 40 de persoane și au verificat mai multe autovehicule. Totodată, au fost verificate 8 societăți comerciale, în principal săli de jocuri de noroc.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat, două sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei.

Controale rutiere la Câmpulung

În ziua de 08 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, prin depistarea conducătorilor de autovehicule ce conduc aflându-se sub influența băuturilor alcoolice/substanțelor psihoactive, precum și pentru depistarea conducătorilor de autovehicule ce încalcă regimul legal de viteză, atât pe raza municipiului Câmpulung, cât și în localitățile din mediul rural de pe raza de competență.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat 10 filtre rutiere, au legitimat 317 persoane și au verificat 154 de autoturisme.
De asemenea, au fost verificate 7 săli de jocuri de noroc, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 333/2003 și H.G. 301/2012.
În ceea ce privește acțiunile pe linie rutieră, au fost aplicate 67 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei, și au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii câmpulungeni au depistat un conducător auto care se afla sub influența substanțelor psihotrope.

《 Polițiștii și jandarmii argeșeni vor asigura, în continuare, o prezență constantă în stradă și în zonele aglomerate, în vederea menținerii unui climat de liniște și siguranță în comunitate.》, a transmis IPJ Argeș.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

Mentenanta site | Realizare magazin online | Administrare site