O șoferiță a intrat într-un cap de pod
Un accident a avut loc astăzi, în județul Vâlcea. Un autoturism s-a izbit de un cap de pod. O persoană a fost rănită și transportată la spital.
Polițiștii municipiului Drăgășani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Drăgoești, situată la cca 10 km de granița județului Argeș, s-ar fi produs un eveniment rutier.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Drăgoești, o femeie de 45 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat într-un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere a ISU Vâlcea și o ambulanță SMURD.
În urma accidentului, a rezultat o singura victimă, aceasta suferind multiple leziuni.
Victima a fost transportată la CPU Drăgășani pentru îngrijiri suplimentare.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabilii cum s-a produs accidentul.
În urmă cu 5 ani, primarul localității, Gheorghe Melente, se lăuda că a asfaltat drumurile din comună și că sunt destul de late, de peste 5 metri. „Vom putea spune că vom avea numai autostrăzi prin comună, deoarece lăţimea drumurilor este de 5 metri”, spunea acesta. Și totuși, această șoferiță nu a avut loc pe drum.