17.8 C
Pitești
29 apr. 2025

Primarul a chemat la ordin firma care a făcut Piața Primăriei

Lucrările făcute în Piața Primăriei au costat 3 milioane de euro și au ținut blocat centrul Piteștiului mai mult de un an. În ritm de melc, monitorizate zi de zi de presă, presate de agenții economici din zonă care mai aveau puțin și intrau în faliment, firmele care au câștigat licitația pentru reabilitarea pieței – în fapt, o asociere de firme, al cărui lider a fost firma Tehno Fluid Solutions, o firmă cu 91 de salariați și care a raportat anul trecut un profit de peste 2 milioane de lei – a reușit, cu chiu, cu vai, să termine lucrările în această primăvară.

Azi dimineață și chiar de câteva zile, firma executantă a fost chemată să remedieze (pe cheltuiala proprie, lucrările fiind în garanție) anumite neconformități. Se pare că au trebuit înlocuite niște cabluri care erau neconforme, iar primarul a refuzat să semneze recepția lucrărilor până nu se remediază absolut toate problemele apărute ulterior dării în folosință a pieței.

Primarul Gentea dă dovadă de exigență în cazurile de neconformitate a lucrărilor, chiar și firma Comesad, una dintre cele mai bune firme asfaltatoare din țară, a fost pusă să decoperteze și să asfalteze din nou anumite porțiuni din bulevartul I.C. Brătianu, acolo unde lucrările lăsau de dorit.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress