Primăria Mioveni acordă bani pentru nou-născuți
Primăria și Consiliul Local Mioveni au adoptat Programul „Bebelușul”, prin care tinerilor care devin părinți începând cu 1 martie 2024 și care locuiesc legal de cel puțin 12 luni în orașul Mioveni, li se acordă un stimulent financiar de 2000 sau 3000 de lei. Copiii născuți în maternitatea Orașului Mioveni vor primi 3000 de lei, iar cei născuți la alte maternități din țară vor primi 2000 de lei. Banii se acordă sub forma unui voucher și vor putea fi cheltuiți în termen de un an strict pentru lucruri necesare bebelușului.
Hotarârea a fost adoptată încă din luna septembrie 2023, dar va intra în vigoare începând cu 1 martie 2024, respectiv în luna următoare după ce a fost aprobat bugetul pe anul 2024. Cererile și actele doveditoare vor trebui depuse în cel mult 90 de zile de la nașterea copilului. De asemenea, una dintre condițiile necesare pentru a beneficia de acest sprijin financiar este ca părinții bebelușului să nu înregistreze datorii la bugetul local.
Viceprimarul cu atribuții de primar Ciprian Țurlea a anunțat pe facebook acest lucru.
Părinții care nu vor respecta metodologia de implementare a programului, pe care și-o vor asuma prin semnătură pe contractul de finanțare, vor trebui să restituie dublul sumei primite.