Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Pitești: tratament modern pentru adenomul de prostată

Spitalul Județean de Urgență Pitești marchează o nouă premieră medicală. În data de 12 ianuarie 2026, aici au fost realizate primele intervenții de tratament al adenomului de prostată prin enucleere cu laser, o metodă modernă, minim invazivă, utilizată în centre medicale de top.

Procedurile au avut loc în cadrul unui eveniment medical-științific cu participare internațională și au fost efectuate de o echipă mixtă, formată din Prof. Dr. Jean-Baptiste Roche, specialist de renume mondial din Franța, și Dr. Teodor Cătălin Constantinescu, medic primar urolog și șef al Secției de Urologie din cadrul SJU Pitești.

Potrivit specialiștilor, enucleerea cu laser este recomandată în special pacienților cu adenoame de prostată voluminoase, fiind o alternativă modernă la chirurgia clasică. Metoda permite o recuperare rapidă, cu durere redusă și o durată de spitalizare semnificativ mai mică, de aproximativ 48 de ore.

În cadrul acestei premiere au fost operați doi pacienți selectați pe criterii medicale stricte, unul dintre ei având un adenom de peste 100 cm³, caz în care tratamentul cu laser este considerat optim.
„Noua tehnică disponibilă la Pitești oferă pacienților un tratament eficient, cu recuperare rapidă și externare într-un timp scurt”, a declarat Prof. Dr. Jean-Baptiste Roche.

Noul laser Thulium de 60W, achiziționat cu finanțare integrală din partea Consiliului Județean Argeș, plasează urologia argeșeană la un nivel comparabil cu marile centre medicale din țară și contribuie la consolidarea poziției Spitalului Județean de Urgență Pitești ca unitate medicală modernă, aflată într-un proces continuu de dezvoltare și performanță.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI