17.6 C
Pitești
14 apr. 2024

Polițiștii fac muncă de prevenire în școli

Polițiștii fac muncă de prevenire în școli

685 de elevi, cei mai mulți fiind liceeni, alături de 35 de cadre didactice, s-au întâlnit cu polițiștii argeșeni în cadrul activităților preventiv-educative din ziua de 15 februarie a.c.

Activitățile preventiv-educative din ultimele 24 de ore au fost desfășurate în 5 unități școlare, atât din mediul rural cât și din mediul urban, acestea având următoarele scopuri:
– prevenirea și combaterea riscului de violență școlară în unitățile de învățământ;
– cunoașterea atribuțiilor și rolului meseriei de polițist pentru societate;
– prevenirea evenimentelor rutiere, prin cunoașterea și înțelegerea regulilor de circulație.
Ocazionat de întâlnirile avute cu copiii, polițiștii au prezentat aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, aspecte referitoare la răspunderea contravențională și penală a minorilor.


De asemenea, au fost prezentate elevilor și consecințe ale consumului și implicații legale ale traficului de substanțe cu efect psihoactiv, aspecte privind siguranța în mediul on-line, precum și aspecte privind traficul de persoane.

Activitățile din ultimele 24 de ore au fost desfășurate după cum urmează:

– polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu jandarmii argeșeni reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat activități preventive la Colegiul Național ,,Alexandru Odobescu”, din municipiul Pitești, beneficiari fiind 360 de elevi de liceu și 8 cadre didactice.

– polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială ,,Ion Iorgulescu”, precum și la structura acesteia, respectiv Școala Gimnazială Valea Popii, ambele din Mihăești, beneficiari fiind 57 de elevi și 10 cadre didactice.

– polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială ,,Virgil Calotescu” din Bascov, beneficiari fiind 25 de elevi și un cadru didactic.

– polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat activități preventive la Grădinița cu Program Prelungit ,,Academia Piticilor” din municipiul Curtea de Argeș, beneficiari fiind 243 de preșcolari și 16 cadre didactice.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI