Polițist din Argeș prins drogat pe motocicletă
Un bărbat în vârstă de 23 de ani, din județul Argeş, angajat ca polițist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă pe drumul național DN 15D, aflându-se sub influența drogurilor.
Incidentul s-a petrecut luni, 18 septembrie, la ora 13,35, pe raza comunei Ștefan cel Mare din județul Vaslui (situată la 5 km de mun. Vaslui), când în cadrul unei acțiuni pe linia depistării conducătorilor de autovehicule care conduc în timp ce se află sub influenţa substanţelor psihoactive, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui l-au verificat pe colegul lor, care conducea o motocicletă înmatriculată provizoriu în municipiul București.
„În urma testării cu aparatul drugtest, a fost înregistrat un rezultat pozitiv la două substanţe psihoactive. Ulterior, conducătorul de motocicletă a fost condus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând a fi efectuate cercetări sub
supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie
Judeţean (IPJ) Vaslui.
Reprezentanții IPJ Vaslui au declarat, pentru AGERPRES, că în paralel cu cercetările desfășurate în cadrul dosarului penal, poliţistul
este cercetat disciplinar, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale.
Foto: descriptiv