Un nou caz de abandonare a deșeurilor pe domeniul public a fost semnalat în municipiul Pitești. Un morman de haine, materiale textile și obiecte vechi a fost lăsat, în cursul nopții trecute, pe un spațiu verde din apropierea platformei de colectare a gunoiului.
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a făcut publică situația, joi dimineață, și a atras atenția asupra comportamentului celor care depozitează deșeuri la întâmplare, în loc să folosească punctele de colectare special amenajate.
Potrivit edilului, persoana care a abandonat deșeurile ar fi golit un apartament, lăsând în urmă, lângă pubele, numeroase articole textile și lucruri vechi.
Cristian Gentea precizează că operatorul de salubritate a confirmat că va interveni pentru ridicarea deșeurilor, însă consideră că responsabilitatea pentru păstrarea curățeniei în cartiere nu aparține exclusiv serviciilor de salubritate.
„Oricât de des s-ar face curățenie, nu putem avea un cartier curat atâta timp cât unii dintre vecinii noștri aleg să trateze spațiul public ca pe o groapă de gunoi”, a transmis primarul Piteștiului.
Unde pot fi predate gratuit deșeurile textile în Pitești
Edilul reamintește că piteștenii au la dispoziție soluții gratuite pentru predarea hainelor și a altor materiale textile, fără să fie nevoie să le abandoneze lângă platformele de gunoi.
În municipiu există 10 containere stradale dedicate colectării textilelor, destinate persoanelor fizice. Acestea pot fi folosite pentru articole curate, precum haine, perdele, cearșafuri, pături și încălțăminte.
Containerele sunt amplasate în următoarele zone:
* Tudor Vladimirescu – Strada Gării, lângă supermarketul Profi;
* Prundu – Bulevardul Petrochimiștilor, în zona Complex 3;
* Craiovei – Strada Craiovei, în zona Complex;
* Exercițiu – zona Complex Traian, lângă CEC;
* Trivale – Bulevardul Libertății, la Complex 2;
* Găvana – Bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona Pieței;
* Negru Vodă – zona Complex Ciocârlia, lângă stație;
* Big – Bulevardul Nicolae Bălcescu, zona Francesca;
* Războieni – Strada Independenței, în zona Pieței;
* Centru – Strada Griviței, în zona Pasajului.
Pentru cantități mai mari de materiale textile, rezultate inclusiv în urma activităților de curățenie, piteștenii pot apela la Centrul de colectare prin aport voluntar.
Predarea este gratuită, pe baza cărții de identitate, la adresa Strada Obor nr. 3B, în incinta ADP Pitești. Centrul funcționează de luni până vineri, între orele 08:00 și 14:00.
Mesajul primarului vine în contextul în care abandonarea deșeurilor pe domeniul public continuă să reprezinte o problemă în cartierele municipiului, iar autoritățile fac apel la responsabilitate și la utilizarea punctelor de colectare existente.


