Argeșenii din zona Pitești se pot pensiona mai devreme

Argeșenii din zona Pitești se pot pensiona mai devreme cu doi ani, dacă îndeplinesc două condiții: au locuit minimum 30 de ani în Pitești sau pe raza a 8 km în jurul Piteștiului și au stagiul complet de cotizare:

Ieri, 10 iulie, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 212 prin care s-a aprobat reducerea cu 2 ani a vârstei de pensionare pentru argeșenii din zona Pitești. În acest sens, Casa de Pensii Argeș a emis un comunicat de presă în care detaliază procedura de urmat pentru cei care vor să se pensioneze mai devreme.

Comunicat de presă:

În MO nr.629 din 10.07.2023 a fost publicată Legea 212/2023 pentru modificarea art.65 alin. 5 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Legea intră in vigoare începând cu data de 13.07.2023 şi se aplică persoanelor care solicită înscrierea la pensie anticipată parţială după această dată.

Argeșenii din zona Pitești se pot pensiona mai devreme

Potrivit acestui act normativ, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor…

…respectiv în localităţile […] Piteşti din judeţul Argeş, [..] pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”

Această modificare legislativă privește DOAR PENSIA ANTICIPATĂ PARȚIALĂ, astfel că, începând cu data de 13.07.2023, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa 5 din Legea nr.263/2010 pot solicita înscrierea la pensie anticipată parţială FĂRĂ PENALIZARE, mai devreme cu 2 ani.
ATENȚIE – reducerea vârstei standard pentru pensia anticipată parțială NU SE CUMULEAZĂ CU NICI O ALTĂ REDUCERE!

Persoanele interesate vor depune, împreună cu cererea de înscriere la pensie anticipată parțială, și adeverința-tip eliberată de Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor a municipiului Pitesti, conform anexei 5 din Normele de aplicare la Legea nr. 263/2010.》

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI