7.3 C
Pitești
17 mart. 2025

Percheziții la gruparea lui Horațiu Potra

Percheziții la gruparea lui Horațiu Potra

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune care vizează 27 de persoane din 5 județe, anunță G4Media.

Se pare că este vizată o grupare condusă de Horațiu Potra fiind urmărită ”inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe”., spun surse G4Media.

Potrivit aceleiași surse, Horațiu Potra nu este în țară iar procurorii urmăresc inclusiv finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Perchezițiile sunt derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice.

”În cadrul aceluiași dosar penal sunt efectuate cercetări și pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, instigare publică, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, comunicarea de informații false, acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

În operațiune sunt angrenați polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Capitalei.”, scrie aceeași sursă.

Sursa foto: Captură video

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress