Deșeuri periculoase, uleiuri uzate și condensatori cu PCB, descoperite în urma unor controale complexe ale Gărzii de Mediu și Poliției. Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, după ce specialiștii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, împreună cu polițiștii argeșeni, au descoperit mai multe amplasamente în care două societăți comerciale ar fi colectat, depozitat, aruncat, îngropat sau incinerat ilegal deșeuri, inclusiv deșeuri periculoase cu conținut de solvenți.
Potrivit Gărzii de Mediu Argeș, acțiunile de control au fost complexe și au inclus percheziții și activități de monitorizare. Imaginile surprinse la fața locului, inclusiv cu ajutorul dronelor, au contribuit la documentarea în timp real a activităților desfășurate în aceste amplasamente.
În urma verificărilor, comisarii de mediu au identificat mai multe tipuri de deșeuri, unele dintre acestea prezentând un grad ridicat de pericol pentru mediu. Printre materialele descoperite se numără resturi și componente provenite din deșeuri electrice și electronice (DEEE), deșeuri din plastic, resturi vegetale, filtre de combustibil și ulei, uleiuri uzate, dar și deșeuri periculoase cu conținut de solvenți.
De asemenea, în amplasamente au fost găsiți condensatori electrici periculoși care conțineau PCB, substanțe cunoscute pentru impactul lor nociv asupra mediului și sănătății.
![]()
Sesizare penală și măsuri administrative
Probatoriul pus la dispoziția autorităților abilitate a dus la dispunerea, prin ordonanță, a măsurii reținerii pentru 24 de ore în cazul celor patru persoane identificate.
Garda de Mediu Argeș a întocmit și înaintat Parchetului sesizarea penală nr. 2981/11.08.2026, privind săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de legislația referitoare la regimul deșeurilor.
Totodată, comisarii de mediu au propus către ANMAP – Direcția Județeană Argeș suspendarea autorizației de mediu pentru una dintre societățile comerciale care desfășura activități de colectare a deșeurilor.
„Orice persoană care este dovedită a săvârși infracțiuni cum ar fi îngroparea sau arderea de deșeuri, mai ales cu un impact atât de puternic asupra mediului, riscă pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, transmite Garda de Mediu Argeș.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și contravenționale și pentru documentarea tuturor faptelor.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș mulțumesc polițiștilor implicați în acțiune, subliniind că activitățile de acest tip reprezintă un pericol major pentru mediu și pentru comunitățile din zonele afectate.
Autoritățile transmit, totodată, un mesaj ferm către cei care încalcă legislația de mediu: respectarea legii, a comunității și a mediului nu este opțională.


