18.9 C
Pitești
25 mart. 2025

OFICIAL! Structura anului școlar 2025-2026

OFICIAL! Structura anului școlar 2025-2026

Ordinul de ministru care reglementează structura anului școlar 2025-2026 a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.

Conform actului normativ, cursurile încep pe 8 septembrie.

Anul școlar 2025-2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

a) intervale de cursuri:

— de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;

— de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;

— de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

— de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

— de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026;

b) intervale de vacanță:

— de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;

— de sâmbătă, 20 decembrie, 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

— o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

— de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026;

— de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 aprilie 2025, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

În ziua de 5 octombrie — Ziua internațională a Educației și în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Ordinul de ministru poate fi accesat, integral în Monitorul Oficial Partea I nr. 206.

Citește și: Pitești Arena

Sursa: edu.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress