Momeală de sezon
Se zice că pescarii și vânătorii au cea mai bună imaginație, foarte mulți dintre aceștia, chiar talent concurând cu Frații Grimm. Acestora li s-au alăturat politicienii care, nu numai că visează primul loc într-un top al ,,plaselor întinse” (capcanelor) dar spre deosebire de ceilalți interferează și fac rău oamenilor nu unei faune deja distrusă de ignoranță, nepăsare sau incompetență. În perioada de prohibiție pescarii își pregătesc sculele, verifică vremea, stabilesc momeala. Pentru vânători lucrurile sunt mai simple cel puțin în zonele unde aceștia fac legea iar urarea ,,cătare lină” cunoscută de mulți primari ai locului a fost eliminată din comportamentul cavaleresc al lor.
Este posibil ca ,,țipătul” căprioarelor mușcate de ogarii pregătiți special pentru astfel de acțiuni (precum dronele în războiul modern) să nu se propage până la birourile capitonate ale celor plătiți să asigure ,,dictatura“ legii, să vegheze la stabilitate și liniște în fondul cinegetic al țării. Toate însă sunt raportate la clasa politică, la respectul pe care politicienii îl au față de legile țării, față de votanții care, prin ștampila pusă pe buletinul de vot, nu au așteptat avantaje sau ,,miere de Ucraina cu lapte praf chinezesc“ (lapte cu miere) ci doar normalitate.
În ultimii ani, politicul, cu gândul doar la ciolan (nu neapărat de mistreț sau căprioară) a creat o stare confuză, de incertitudine socială, preferând ,,pescuitul în ape tulburi” și ,,vânătoarea pe timp de ceață“. Nu revin la episodul Georgescu, dar mă întreb, dacă acesta nu candida la președinție, țara rămânea cu ,,tumora cancerigenă” ce este extirpată, în fiecare zi, de ,,chirurgii” de serviciu ai clasei politice?
Suntem în plină campanie electorală (nu conform legii, ci unei realități pe care o trăim fără ca cineva să intervină și să sancționeze încălcarea grosolană a acesteia), suntem martorii unor jocuri murdare care l-ar fi depășit și pe Caragiale, suntem tratați cu ignoranță și dispreț demonstrându-ne că nu prea mai contează în ce chenar pui ștampila cu… ,,votat”! S-a dat drumul la… autorizații pentru ,,vânătoarea“ organizată în incinta Palatului Cotroceni unde ,,interimarul” l-a adus pe Cioloș, un ,,francofon” apreciat la Elysée, propus probabil să vegheze pentru binele lui… Nicușor (nu ,,odrasla“ foștilor, ci politicianul care transpiră… pe dinăuntru).
Din câte știm, prohibiția pentru politicieni va fi doar în zilele de 3 și 4 mai. Pentru a le ieși ,,jocul“ și pentru a deturna atenția electoratului, aceștia au aruncat ,,momeala“, punând în discuție, în urma desecretizării, prin bunăvoința lui… ,,Nea Ilie” (nu cel din Târgul din Vale) cheltuielile cu deplasările în interes de serviciu (turistice zic ei) al fostului președinte atunci ,,pupat” și ,,adulat”, cu repetiţie, de toată populaţia liberală şi nu numai. Nu este o noutate ,,devorarea” conducătorilor, de o populaţie nemulţumită sau manipulată, pe aceste meleaguri dâmboviţene. Istoria este plină de ,,satisfacţia” celor care, dacă nu pot să se evidenţieze construind devin ,,eroii” de conjunctură ai unor vremuri tulburi şi incerte.
Momeala ,,oferită” de locatarul cu ,,viză de flotant” de la Cotroceni demonstrează, dacă mai era nevoie, un adevăr cunoscut în literatura populară: ,,Când omul se ridică ,,în picioare” îi creşte şi umbra”, iar la umbra lui ,,Nea Ilie” nu va înflori ,,Crinul” ci mai repede ,,panseluţele franţuzeşti”! Apropo de … ,,desecretizarea” cheltuielilor fostului preşedinte, oare au fost secrete? A furat banii sau a făcut credite fără acoperire? Nu au fost alocaţi prin execuţia bugetară, transparent şi motivat. Dar, ca momeală electorală merge. Iar este de actualitate poetul Grigore Alexandrescu cu ,,Toporul şi pădurea” corelat cu… ,,Lupul moralist”. Poate lui ,,Nea Ilie” i-a plătit biletul de avion omologul său francez (era să zic… Nicuşor)!
Şi pentru ei avem ,,rezervată” doza de…
ANTIVIRUS