Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, o femeie de 71 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe b-dul Petrochimiștilor, din direcția Centru către Vamă, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi lovit bordura și s-a răsturnat.
În urma accidentului, conducătoarea autoturismului a suferit leziuni la nivelul mâinii stângi și a fost preluată de un echipaj medical, pentru a fi transportată la spital.
În cauză, va fi întocmit dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.