14.3 C
Pitești
09 oct. 2024

Liniștea dinaintea furtunii

Liniștea dinaintea furtunii

Se anunță un sfârșit de primăvară tensionat cu evenimente a căror desfășurare și finalitate nu pot fi anticipate – ciclonul, fotbalul, profesorii, guvernul, războiul. Se poate face o ierarhizare în funcție de calendarul și impactul social, dar evoluția acestora și „așii din mâneca” liderilor, respectiv organizatorilor pot schimba, în orice moment, importanța fiecărei acțiuni.

Din Fondul păcii în contul războiului!

Am rămas conectat la toate informațiile venite de la beligeranții de peste Prut și în mod deosebit la declarațiile „belicoase” ale celor implicați în testul dinaintea ultimei conflagrații mondiale. Manipulare „la greu”, dezinformare totală, băieți în diferite studiouri cu „spume la gură”, ode pentru noul lider mondial – Volodimir, parastase din 9 în 9 zile pentru fostul lider Vladimir, avioane, rachete, drone – tot arsenalul planetei „camuflat” în lanurile de porumb și soia ale noului „grânar” planetar.

Adevărul este doar în tranșee, realitatea o știu „cei din linia întâi” – în rest propagandă, trădări, simulări. Un lucru este cert – acest război este finanțat și din I.E.P. – Instrument extrabugetar menit să consolideze capacitatea U.E. de a preveni… conflictele, de a promova pacea, de a consolida securitatea (!), „instrument” constituit în 22 martie 2022 (la o lună după…), al cărui fond inițial era de 5 miliarde euro (contribuția tuturor țărilor membre). Din acești bani sunt cumpărate avioane, rachete, drone de la… bogații lumii, finanțându-se indirect industria de război a marilor puteri occidentale.

Se face totuși… „rotativa” guvernamentală?

A apărut un nou termen în dicționarul politic dâmbovițean – rotativa – continuarea celebrei comedii „Adio, dar rămân cu tine”! Deci se „destramă” coaliția PNL – PSD și se înființează PSD – PNL (aceeași Mărie cu altă… tichie). De fapt, în unele familii occidentale, mama este tată și tata este mamă, deci se poartă! Nu înțeleg de ce se discută despre un nou Program de guvernare și măsuri care nu au fost încă implementate deși era o promisiune și un angajament în acest sens, încă de la primul ,,pupat în piaţa publică”!

Un guvern mai suplu (!) în raport cu numărul de profesioniști. Dacă înțeleg bine… au dispărut profesioniștii care nu mai aveau loc prin Palatul Victoria! Este tot o „cacealma” electorală sau o intenție ce nu se va materializa (clientela politică este prea numeroasă și flămândă)? În privința desemnării șefului executivului am încă multe rețineri, având în vedere „dragostea” președintelui, manifestată în toate împrejurările, față de… foștii și viitorii adversari.

Fotbalul – o etapă cât un campionat

Două confruntări sunt așteptate cu deosebit interes – cea directă dintre Farul și FCSB, respectiv cea indirectă dintre FC Argeș și Chindia (doar pentru o doză de… speranță). Premiera argeșeană de genul „Trei, Doamne, și toți trei! (Coșbuc)” este greu de digerat de miile de suporteri de toate vârstele, pentru care numele Dobrin nu trebuie amestecat cu „angajații” de diferite naționalități de la echipă, cu manageri de două parale, cu lipsa de patriotism și dăruire ale celor din toate colțurile lumii care primesc soldă, aplauze și laude mai mult decât merită (Băieții noștri fac tușa sau pleacă în alte țări pentru că „afacerile” se fac cu… impresarii). Dacă echipa „se urcă” în același vagon cu colegii din Mioveni aștept, cu mult interes, asumarea răspunderii din partea celor care, la victoriile echipei, erau în prim-planul fotografiei. Cât despre locul întâi – sper să fie Farul (merită pentru „constanţă” și dăruire) dar sunt prea multe interese ca să fie doar așa!

Greva profesorilor?

Vom avea o intervenție specială, dar nu mă abțin să nu atenționez – doar cu revendicări financiare nu va avea succes, nu se va schimba nimic în școala românească! Este prea mult „cancer” în sistem iar noi, dacă se va dezlănțui furtuna, vom asigura necesarul de…

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site