Ziua Drapelului Național este sărbătorită în fiecare an pe 26 iunie. Ea a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Tricolorul românesc a fost pentru prima dată arborat la 26 iunie 1848, de către revoluționari, ca simbol al luptei lor, sub deviza „Dreptate și Frăție”. Decretul guvernamental nr. 252 din 1848, preciza că: „Stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe Dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române. (Wikipedia)
Cele 3 culori au semnificații legate de istoria țării noastre:
- ALBASTRU reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează blândeţea, frumuseţea şi buna credinţă, amintind şi legea strămoşească creştină.
- GALBEN este simbolul forţei, al bogăţiei şi al purităţii. Ea reprezintă şi culoarea holdelor de grâu copt.
- ROŞU reprezintă simbolul măririi, al bucuriei, îndrăznelii şi generozităţii. Simbolizează de asemenea, sângele vărsat în lupte, puterea de viaţă şi energie strămoşească.