La loto doar cu buletinul!

De ieri, 15 februarie, numai cu buletinul poți juca în agențiile loto. De asemenea, și în sălile de jocuri
Persoanele indezirabile sau autoexcluse nu mai pot intra în sălile de jocuri de noroc

Agențiile Loto au fost notificate printr-o circulară ca începând din 15 februarie să legitimeze toți jucătorii și să întocmească baza de date electronică cu aceștia

O condiție suplimentară pentru obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc și obligații noi pentru unii dintre cei ce dețin sau administrează săli de jocuri apar într-o lege votată în noiembrie 2022. Mai exact, schimbările vin atât în ajutorul sălilor de jocuri, care vor putea refuza accesul persoanelor indezirabile, dar și a jucătorilor, care, realizând că au o dependență legată de jocurile de noroc, pot cere autoexcluderea.

Schimbări aduse de lege

O primă schimbare inclusă în Legea 326/2022, ce a modificat legislația privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, vizează modul în care se obține autorizația de exploatare a jocurilor de noroc. Mai exact, la condițiile pe care trebuie să îndeplinească cei ce vor să obțină o autorizație de exploatare a jocurilor de noroc se adaugă și condiția deținerii mijloacelor tehnice pentru întocmirea unor baze de date referitoare la persoanele autoexcluse sau indezirabile.

Legea mai stabilește că “organizatorii de jocuri de noroc întocmesc, în format electronic, bazele de date referitoare la persoanele autoexcluse și indezirabile. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia și se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”.

Legea nu stabilește exact care-i înțelesul termenilor persoane autoexcluse și persoane indezirabile. În cazul persoanelor indezirabile, explicația e de găsit în dicționar și e simplă: sunt acele persoane nedorite într-un loc. Pe de altă parte, în cazul persoanelor autoexcluse, explicații sunt de găsit în expunerea de motive ce a însoțit legea în faza de proiect, ce vorbea despre jucătorii “care, în baza unei cereri, solicită autoexcluderea”.

De asemenea, legea prevede extinderea ariei de aplicare a unei obligații pe care o aveau până acum doar cazinourile la toți organizatorii de jocuri de noroc. Concret, “organizatorii de jocuri de noroc vor identifica persoanele care intră în incinta locațiilor în care se organizează și se exploatează jocuri de noroc și vor ține evidența, în format electronic, a datelor de identificare ale acestora. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia și se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”.

Așadar, fără buletin nu mai poți juca nici la loto, nici la păcănele. Cu atât mai mult să intri în sălile de jocuri sau cazinouri. Distracție plăcută!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI