7.3 C
Pitești
20 mai 2025

ÎPS Calinic prezent la hramul Parohiei Sfinții Brâncoveni din Mioveni

Ieri, în ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Mioveni.
Aceștia au venit într-un număr mare pentru a sărbători hramul principal al Capelei Cimitirului Orășenesc. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în capela cimitirului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul care au contribuit la realizarea acestui important centru spiritual din orașul Mioveni.

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de dramatismul evenimentelor petrecute în familia domnitorului Constantin Brâncoveanu și a evidențiat credința neclintită a celor martirizați, în fața morții.

Tot ieri, Ierarhul Argeșean a primit în vizită o delegație din care au făcut parte părintele Zotic Fuzeși, preot paroh la biserica Sf. Gheorghe din Karțag (parohia se află în cadrul Exarhatului din Ungaria al Patriarhiei Constantinopolului condus de mitropolitul Arsenios Kardamakis al Vienei) și părintele Rafail Lukacs din parohia ortodoxă Sovata II – Arhiepiscopia Alba Iulia. Cei doi s-au ocupat cu traducerea în limba maghiară a volumului autobiografic: ,,Toată vremea-și are vreme” scris de Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul.

 

Foto: Cristian Gheorghe/fb Arhiepiscopia Argeșului si Muscelului

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress