Ion Georgescu la Curtea de Apel
Mâine, 12 octombrie, în jurul orei 10, se va judeca, la Curtea de Apel Pitești, contestația primarului Ion Georgescu la măsura arestului preventiv, în Dosarul nr. 4939/109/2023.
Cetățenii din Mioveni își vor primarul înapoi
Primarul ales de majoritatea covârșitoare a miovenenilor pentru a conduce orașul nu merită să stea în arest. După câte a făcut pentru oraș și pentru cetățenii lui! Este o măsură prea drastică. Chiar dacă procurorii au susținut arestarea lui preventivă și judecătorii Tribunalului au aprobat, poate judecătorii Curții de Apel vor judeca altfel. Cetățenii speră!
Vă reamintim că lui Ion Georgescu i-a fost suspendat mandatul de primar începând cu data de 6 octombrie 2022, odată cu măsura arestului preventiv.
Totodată, Ion Georgescu a fost exclus din PSD conform unei hotărâri a biroului permanent al organizației județene, după 25 de ani de când s-a înscris în acest partid.
Vom vedea și vă vom ține la curent cu ce vor decide judecătorii Curții de Apel.