Întâlnirea fiilor satului la Cocu
Locuitorii din Cocu Deal se pregătesc de sărbătoare. Pentru ei vor cânta artiștii de la Corala bărbătească „Dumitru Georgescu Kiriac” din Pitești, dirijată de prof. Silviu Deaconescu.
Pe 30 septembrie, mai după-amiază, așezarea argeșeană Cocu îmbracă straie de sărbătoare.
Vin acasă fiii satelor.
Pentru că un om inimos și de-al locului, mama sa fiind născută chiar în Cocu Deal, preotul Marin Mateescu îi cheamă pe toți la „Întâlnirea Fiilor Satului”.
O manifestare care vrea să-i adune în vatra satului pe fiii din comună, acum plecați prin lume.
Preotul locului Marin Mateescu spune că: „Gândind la bucuria ce am oferit-o cu prilejul organizării în cinstea Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea sfântului lăcaș, văzând numărul mare al celor ce au fost prezenți, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, am simțit că e timpul să încercăm a oferi un alt moment de sărbătoare. Este prilejul pentru ca cei care nu s-au văzut, poate de mulți ani, cei care simt și au satul și Biserica în suflet și în gând, să se întâlnească. Pentru ca bucuria să le fie deplină și de această dată membrii Coralei D.G. Kiriac și invitații lor vor fi prezenți, cu vocile minunate și pline dragoste”.
Corala Kiriac, care a mai fost prezentă aici, vine și cu vocile unor soliști remarcabili. Soprana Daniela Veronica Hodojeu, alături de alte voci (bărbătești) de tenori, Marian Coman și Dan Luțescu vor încânta audiența cu vocile lor calde. Corul Kiriac, dar și soliștii, vor fi acompaniați, la pian de profesorul și dirijorul, Titi Radu. Alături le vor fi celor din Cocu și elevii Liceului de Arte din Pitești „Dinu Lipatti”.
„Parohia noastră, deși mică, a devenit și devine tot mai mare. Tot mai mulți sunt aceia care vin să se bucure de frumusețea acestui loc și de cele pe care le avem în jurul bisericii. Am observat însă că satul, în totalitatea lui, rămâne cumva “în urmă”. Tot mai mulți au plecat fiecare pe unde și încotro Dumnezeu le-a îndreptat pașii. Am simțit să încerc ca, măcar o dată pe an, să-i adun laolaltă, să-i aduc împreună și unde era cel mai bine și mai potrivit decât în biserică. Fiecare își are un prieten, fiecare își are un apropiat și de aceea mă gândesc și m-aș bucura ca evenimentul să nu se limiteze doar la fiii satului, astfel cei care vor veni să vadă frumusețea locului, să simtă binecuvântarea momentului”, spune preotul Mateescu.
Evenimentul se va întâmpla sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 16.00 (la ora 17.00 are loc deschiderea) în incinta bisericii.
Cei care vor veni vor găsi o biserică veche ce datează de la 1892, dar total restaurată (de curând s-a reușit și schimbarea acoperișului).
„Este o biserică pe care, mai ieri o numeam <bisericuță>, însă o fiică a satului a numit-o <catedrală>.
După ce minunatele voci ale membrilor Coralei Kiriac din Pitești se vor face auzite, ne vom așeza cu toții la masă, masa bucuriei și a regăsirii, masa poate pentru mulți a reîntâlnirii” mai spune, cu modestie, slujitorul lăcașului de cult.
Vom reveni.
Constantin PAŞOL / Radio România