La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba și literatura română) au fost prezenți 3940 de candidați (limba română, real 2948; limba română, uman 992). Proba s-a desfășurat astăzi, 28 iunie, în județul Argeș, în 21 centre.
Pentru tentative de fraudă au fost eliminați 4 candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar: marți, 29 iunie – proba obligatorie a profilului; miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării; joi, 1 iulie – Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/ transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să indeplinească următoarele condiții, cumulativ:
– recunoașterea/ echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
– susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise”, precizează Inspectoratul Școlar Argeș.