Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Luni, 5 septembrie, milioane de copii și tineri vor intra pe porțile grădinițelor, școlilor și liceelor din România. După doi ani de restricții, de data aceasta bucuria primei zile de școală va putea fi împărtășită din nou și de părinți și bunici.
Am convingerea că toți directorii de unități de învățământ înțeleg importanța deschiderii către comunitate și a implicării familiei în educația copiilor și tinerilor, încă din prima zi de școală.
Luni ne dorim să vedem fotografii din grădinițe, din curțile școlilor, mai ales din clasele unde cei mici iau primul contact cu viața de elev.”
Așadar, după doi ani în care festivitățile cu prilejul începerii anului școlar au fost restrânse, din cauza pandemiei, acum lucrurile revin la normal. Ne vom putea bucura împreună cu copiii noștri de acest moment unic în viața oricărui elev: prima zi de scoală.
Succes, copii!