Camion și remorcă sechestrate și peste 40 de mc de lemn confiscat

Camion și remorcă sechestrate și peste 40 de mc de lemn confiscate, într-un dosar de infracțiuni silvice. Prejudiciul depășește 163.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar privind transporturi ilegale de material lemnos și folosirea unor date fictive de localizare în aplicația SUMAL 2.0. Polițiștii din Rucăr au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și a unei cantități importante de lemn.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au dispus măsuri asigurătorii într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Potrivit cercetărilor, în perioada iunie – octombrie 2026, un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, ar fi efectuat transporturi de material lemnos fără să respecte traseele și punctele de descărcare menționate în avizele de însoțire. Mai exact, lemnul ar fi fost descărcat în alte locații decât cele declarate în documentele de transport.

Anchetatorii au stabilit că, pentru a crea aparența unor transporturi efectuate în condiții legale, bărbatul ar fi introdus în mod fictiv date de localizare în aplicația SUMAL 2.0. Acesta ar fi utilizat un terminal mobil aflat într-un alt autovehicul decât cel care transporta efectiv materialul lemnos.

În acest mod, ar fi fost înregistrate în mod nereal transporturile și descărcarea lemnului la destinațiile declarate, fiind modificate inclusiv stocurile scriptice ale depozitelor aparținând mai multor societăți comerciale din județele Argeș și Brașov.

Sechestru pe mijloacele de transport și peste 40 de metri cubi de lemn confiscat

În urma activităților de cercetare, polițiștii din Rucăr au pus în aplicare ordonanța procurorului de caz, prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător asupra unui camion, a unei remorci și a peste 40 de metri cubi de lemn rotund.

Camion și remorcă sechestrate
Camion și remorcă sechestrate

IMG 20261106 WA0011

IMG 20261106 WA0009
Lemne confiscate

Valoarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii depășește 163.000 de euro, la care se adaugă aproximativ 16.000 de lei, potrivit informațiilor transmise de Poliția Argeș.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele.

Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, precum și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

***

Fii primul care află știrile din județ! Rămâi conectat cu cele mai importante noutăți locale și urmărește-ne pe pagina oficială de Facebook PiteStiri.

Pentru mai multe informații, investigații și actualități din Argeș, precum și pentru articole de opinie sau anunțuri, intră pe ArgesPress.

📸 Servicii profesionale foto-video pentru momente speciale: Eveniment Fotograf.

#StiriArges #ArgesPress #Actualitate #Argeș  #furtdelemne #camionconfiscat

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI