Un incendiu izbucnit pe parcursul nopții într-o gospodărie din comuna Călinești, pe strada Principală, a mobilizat forțe importante de intervenție. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Topoloveni au acționat cu două autospeciale de stingere, fiind sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru acordarea îngrijirilor medicale, dacă situația ar fi impus.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului locuinței, afectând o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și prezentând risc major de extindere la întreaga construcție.

Intervenția pentru localizarea și lichidarea focului, precum și pentru înlăturarea efectelor negative, a durat aproximativ trei ore. Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.


