19.8 C
Pitești
23 sept. 2023

Incendii auto la Bradu și Domnești

Incendii auto la Bradu și Domnești

Incendiu la un autoturism cu instalație GPL, în comuna Bradu.
Intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Incendiul s-a manifestat la elementele combustibile de la compartimentul motor, fiind oprit din propagarea la întregul autoturism de către cetățeni, care au acționat în prima fază a incendiului.
Nu au fost victime.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, exista fumegație din zona în care a avut loc incendiul.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafețele fierbinți din compartimentul motor.

***

În jurul orei 05:40, un alt incediu a avut loc la un autoturism aflat pe un drum neamenajat din localitatea Domnești.
Pompierii ajunși la fața locului au constatat că flăcările cuprinseseră deja întregul autoturism și au acționat pentru stingerea acestora.


Cauza probabilă a incendiului a fost frecarea unor piese ale mașinii, producând efect termic (mașina a rămas blocată în noroi și este posibil ca încercările repetate de a o scoate să fi condus la izbucnirea incendiului). Nu au fost victime.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI