Incendiile de vegetație au împânzit județul
Pe parcursul zilei de astăzi, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în mai multe zone ale județului pentru localizarea și lichidarea unor incendii de vegetație uscată.
Acestea s-au produs, după cum urmeaza:
– comuna Recea, strada Principală, unde au ars aproximativ 2.000 mp de vegetație uscată;
– comuna Lunca Corbului, satul Silișteni, au ars aproximativ 600 mp de vegetație uscată;
– comuna Coșești, au ars aproximativ 200 mp vegetație uscată;
– municipiul Pitești, strada Amurgului, au ars în jur de 10 mp vegetație uscată și aproximativ 3 ml liniari gard din lemn;
– comuna Cocu, satul Valea Cocului, au ars vegetație uscată, lăstăriș și măraciniș, pe o suprafață de aprox 1.000 mp;
– comuna Vedea, satul Prodani, au ars aproximativ 5 mp de vegetație uscată.
În aceste momente, pompierii acționează pentru stingerea altor trei incendii izbucnite în comunele Căldăraru (două incendii) și Stâlpeni.
POMPIERII REAMINTESC CETĂȚENILOR:
🚨 Arderea necontrolată a vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ, deoarece poate avea consecințe grave asupra mediului, solului, proprietăților și vieții oamenilor.
🚨 În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar, în contextul temperaturilor foarte ridicate, a secetei, și a vântului puternic, riscul ca incendiile de acest tip să se transforme într-unele de amploare este foarte ridicat.
🚨 Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul 1, litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.


