Handbalistele de la Dacia Mioveni – împreună cu polițiștii în activități de prevenire a consumului de alcool și droguri
Sâmbătă, 24 iunie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș, alături de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și de reprezentanți și voluntari ai Agenției Naționale Antidrog au desfășurat activități informativ-preventive la festivalul ,,Rock’n Ride” din Mioveni, interacționând cu aproximativ 450 de persoane.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale ,,Arată că îți pasă de tine și de cei dragi”.
Au fost utilizați ochelari speciali, puși la dispoziție de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, pentru ca participanții că poată ,,vedea lumea prin ochii” celor care au consumat alcool sau substanțe psihoactive, astfel încât curiozitatea tinerilor să nu mai reprezinte un argument pentru consumul real al acestora.
O viață sportivă și sănătoasă, prieteni adevărați și informare continuă
Deși prezentate într-un mod plăcut, au fost atinse subiecte precum grija cu care tinerii ar trebui să își aleagă prietenii.
Vârsta tinerilor poate prezenta un obstacol în comunicarea problemelor, dacă relaționarea cu părinții sau cu alți adulți nu se face cu o persoană responsabilă, în asemenea situații fiind cu atât mai important anturajul, care să ajute la rezolvarea problemelor, nu la adâncirea lor.
Concluzia activităților a mers spre aceea că atunci când situaţia pare a scăpa de sub control, trebuie ca tinerii să se adreseze celor care le pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret).
Efortul comun din cadrul acestor campanii, desfășurate de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, alături de polițiștii și jandarmii argeșeni, urmărește creşterea gradului de siguranţă a copiilor, prin educarea acestora cu privire la potenţiale pericole şi, totodată, prin furnizarea de soluţii, utilizându-se metode specifice vârstei lor.
Informarea joacă un rol foarte important pentru prevenirea acestei categorii de fapte, iar mai multe informații în domeniul specific pot fi accesate gratuit pe pagina de internet a Agenției Naționale Antidrog, la link-ul: http://ana.gov.ro/