6.7 C
Pitești
14 feb. 2025

Faptul divers: Cu ce se confruntă zilnic polițiștii

Conducea un TIR fără a avea permis pentru acesta

În ziua de 07 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un tânăr din Târgoviște, județul Dâmbovița, care conducea un ansamblu rutier compus din cap tractor și semiremorcă (TIR), fără a poseda categoria din permisul de conducere corespunzătoare categoriei din care face parte ansamblul.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 alin.2 din Codul Penal.

Prejudiciu recuperat de polițiști

În ziua de 6 octombrie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii Postului de Poliție Recea din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești, au fost sesizați direct de către un bărbat de 53 de ani, din Recea, despre faptul că în cursul nopții precedente, persoane necunoscute au sustras doi acumulatori ce erau montați la un autocamion parcat în dreptul locuinței sale.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma investigațiilor, polițiștii au reușit în scurt timp identificarea unui bărbat de 29 de ani, din Mălureni, care se deplasa cu un atelaj, în care au fost găsiți doi acumulatori auto.
Bărbatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar prejudiciul, estimat la 2.400 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

 

A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, respectiv de încălcare a obligațiilor stabilite prin ordinul de protecție, conform art. 206 din Codul Penal și art. 47 alin.2 din Legea 217/2003.
Din cercetări, s-a stabilit că în după-amiaza zilei de 16 septembrie a.c., un bărbat de 33 de ani, din Pitești, ar fi amenințat-o pe fosta concubină, de 21 de ani, din Ștefănești, iar în seara aceleiași zile, după emiterea unui ordin de protecție provizoriu, bărbatul ar fi recurs din nou la același gest, fiind identificat de polițiști în apropierea persoanei în cauză, după ce i-ar fi adresat acesteia amenințări.
Reamintim că, în urma cercetărilor desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat în fața instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Ultraj, vătămare corporală, trafic de droguri

În ziua de 07 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au pus în executare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Slatina, privind pe doi bărbați, 34 de ani, respectiv de 26 de ani, ambii din Vedea, condamnați la 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și vătămare corporală.
Ambii bărbați au fost încarcerați.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe o femeie de 37 de ani, din Câmpulung, condamnată la un an și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Femeia a fost încarcerată.

8 bărbați cărau cu căruțele 7 mc de lemn fără acte 

În ziua de 7 octombrie a.c., polițiștii Secției de Politie Rurală Valea Mare Pravăț au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza de competență, ocazie cu care au depistat 8 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, toți din Bughea de Sus, care transportau material lemnos cu atelaje, fără a deține documente de proveniență sau însoțire a transportului de material lemnos.
În urma evaluării de către un specialist silvic, s-a constatat că cei în cauză transportau cantitatea de aproximativ 7 metri cubi lemn de foc, de esență fag.
Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

Presiune mare pe purtarea măștii

Polițiștii argeșeni acționează pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS COV-2, în special cu scop preventiv, deoarece evitarea îmbolnăvirii, printr-un comportament precaut, are o importanță foarte mare în această perioadă.
Purtarea măștii de protecție face parte din măsurile de protecție individuală pe care fiecare cetățean le poate adopta, fiind doar una dintre laturile de prevenire a îmbolnăvirii.
Reamintim că, din punct de vedere legal, purtarea măștii de protecție este obligatorie atât în spațiile publice aflate în incinta unor imobile (mijloace de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale), dar și în spațiul public deschis aglomerat sau predispus aglomerării, cum ar fi piețele, stațiile de autobuz, proximitatea unităților de învățământ și nu numai.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 21 de acţiuni punctuale (dintre care 18 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri).
În cadrul activităților au fost verificate 2.542 de persoane, precum și 111 mijloace de transport persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost verificate 116 societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, toate pentru nepurtarea măștii.

În acest context, în după-amiaza zilei de 07 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au constatat că un bărbat, de 37 de ani, din Mălureni, care se afla în incinta unei stații de alimentare cu carburanți din Ștefănești, nu purta masca de protecție.
Totodată, cu ocazia identificării, acesta nu a respectat indicațiile polițistului de a opri autovehiculul în locul indicat.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.500 de lei, conform Legii 55/2020, pentru neluarea măsurilor de protecție individuală, respectiv cu amendă în valoare de 580 de lei, conform OUG 195/2002, pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site