0
Hârsești, sat Ciobani. Mai știți mormanul ăla de cenușă și căsuța ce stătea să cadă mistuită de flăcările focului pus de mâna unui om cu mințile răvășite…?! (Puteți citi articolul AICI)
Îi recunoașteți pe-ăștia mici care, în ziua nenorocirii, îmi arătau necăjiți, călcând prin scrum, ce mai rămăsese din odăițele lor…?
Astăzi, la două luni de la întâmplare, Mihaela și Mario m-au plimbat prin „casa cea nouă”, încă în construcție. Până la Crăciun, se vor muta din containerul neprimitor măcar în două dintre încăperile ce vor fi gata. Sunt bucuroși. Ei au fost primii, poate singurii, care au crezut în promisiunea mea de atunci, că vor avea un alt „cuib”, mai trainic, mai cald, mai frumos. Iar eu am crezut în puterea oamenilor de a face bine.
Altfel cum am fi reușit, decât împreună…?
A contat și contează fiecare bănuț, fiecare lucrușor pe care l-ați dăruit familiei. Și de multe mai este încă nevoie…! Dar greul cel greu s-a făcut. Casa s-a ridicat. Există CINEVA, știu eu cine, o inimă maaaaare care a avut grijă să trimită la timp cea mai mare parte a materialelor de construcție. Nu, nu vrea să-și „iscălească” public generozitatea, îi este de-ajuns că poate fi de ajutor și atât. De aceea fac postarea asta. Ca să vedeți că nu doar păsările Phoenix renasc din propria cenușă. Ci și casele.
…atunci când oamenii au suflete cu aripi.
Dintre miile de postări, care de care mai frumoasă, mai inedită, mai plină de talent, aceasta este cea mai frumoasă postare pe care inimoasa Loredana Costache, directoarea Căminului Cultural din Hârsești, a făcut-o azi pe pagina ei. „Frumoasă” pentru că e scrisă cu inima ei mare, cu sufletul ei bun, cu mâna ei pricepută și cu ochii ei care văd dincolo de orizont. Pentru generozitatea ei, pentru că se risipește în fapte făcute spre binele celor ce au nevoie, Lori a urnit lucrurile, a coagulat energiile și a pus în mișcare bunătatea oamenilor și… iată… casa se va construi, micuții vor avea bucuria de a locui într-o casă nouă.
Orice sprijin e binevenit în continuare.
