Sâmbătă, 29 mai, a avut loc inaugurarea Casei omagiale ”Învățător Marin Braniște” din satul Strâmbeni. Evenimentul a avut loc în prezența Mitropolitului Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza și a Arhiepiscopului Argesului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșanul, prezent fiind și deputatul Aurel Bălășoiu. Descendenții familiei care au organizat evenimentul, au dorit a fi mai mult o ceremonie privată, ținând cont și de contextul pandemic în care ne aflăm. Amintim că învățătorul Marin Braniște a avut 11 copii, iar trei dintre aceștia au devenit slujitori de seamă ai ortodoxiei și ai bisericii noastre. Este vorba despre Emanuel Braniște, Marin M. Braniște, dar, mai cu seamă, de Ene Braniște, unul dintre cei mai mari liturgiști din țara noastră, formator a generații întregi de preoți și teologi români.
Urmează că familia să comunice administrației publice locale și publicului care va fi modalitatea de vizitare a casei omagiale.
„Considerăm evenimentul ca fiind deosebit de important pentru comunitatea noastră, cu atât mai mult cu cât a fost girat de prezența celor doi înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza a venit cu propunerea ca în ziua de 12 octombrie, în această locație, să fie organizat un simpozion în amintirea marelui teolog și profesor Ene Braniște. Apreciem că va fi o acțiune de mare încărcătură emoțional-sentimentală, culturală, științifică și religioasă, iar comunitatea noastră va fi unul dintre beneficiarii direcți ai efectelor simpozionului. Doamne ajută să se împlinească!”, spune primarul comunei, Radu Doru.
Foto: fb/Arhiepiscopia Argesului si Muscelului