0.4 C
Pitești
05 dec. 2023

Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș: ”Asistenții medicali vor avea parafă profesională”

Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș: ”ASISTENȚII MEDICALI VOR AVEA PARAFĂ PROFESIONALĂ”

În cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Național al OAMGMAMR, desfășurată în perioada 12-13.10.2023, au fost adoptate o serie de hotărâri ale căror prevederi sunt relevante pentru exercitarea profesiei de asistent medical.

Făcând referire la acest subiect, doamna Estera Stămoiu, președinte al OAMGMAMR Argeș, a declarat:

”Una dintre hotărârile adoptate vizează parafa profesională a asistentului medical. Astfel, în temeiul prevederilor mai multor acte normative specifice exercitării profesiei de asistent medical și moașă, Consiliul Național al OAMGMAMR a adoptat Hotărârea nr. 26/12.10.2023 privind parafa profesională pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali. Se pune astfel în practică una dintre obligațiile membrilor organizației profesionale, și anume, aceea de a semna și a aplica parafa pe toate documentele care atestă activitățile profesionale executate.

Datele ce vor fi înscrise în cuprinsul parafei vor fi obținute de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali în urma unei cereri adresate filialei. Cererea este disponibilă pe site-ul filialei www.oammr-arges.ro, la secțiune Informații utile.

După verificarea și aprobarea cererii, filiala eliberează o adeverință, care va cuprinde toate elementele prevăzute de hotărâre, respectiv, nume și prenume, titlu profesional, gradul principal, după caz, și codul de identificare profesională, care este un cod unic. În baza adeverinței asistenții medicali își confecționeaza parafa personalizată la centrele specializate pentru eliberare ștampile.

Precizez că membrii OAMGMAMR au obligația de a înștiința filiala cu privire la intervenirea oricăror situații care impun schimbarea parafei:
modificări ale datelor profesionale sau personale, pierderea/furtul/deteriorarea parafei și solicită eliberarea unei noi adeverințe în vederea confecționării altei parafe.
În cazul pierderii/furtului/deteriorarării parafei, solicitantul atașează cererii și anunțul publicat într-un ziar local cu privire la pierderea sau furtul parafei.

Transpunerea într-o normă profesională de reglementare a semnării și aplicării parafei profesionale pe toate documentele care atestă activitățile profesionale executate, reprezintă pentru asistenții medicali un element important pentru asumarea răspunderii individuale și probarea responsabilității profesionale. De altfel, atât în multe state membre UE, cât și în SUA sau Canada, asistenții medicali autorizați să exercite profesia dețin parafă, instrument care le certifică activitatea profesională.

Prin acest demers, OAMGMAMR a parcurs o nouă etapă în implementarea proiectelor care urmăresc cu prioritate reglementarea și dezvoltarea profesiilor de asistent medical și de moașă, exercitând un rol activ în configurarea evoluției profesiei, rămânând consecvent garanțiilor care trebuie să le manifeste pentru a proteja drepturile asistenților și de a respecta valorile profesiei.

Aceste proiecte sunt puternic racordate la viziunea strategică a organizației, și, în egală măsură, elaborate în deplină concordanță cu direcțiile strategice globale pentru asistenți medicali și moașe ale ICN și OMS.

Aflându-ne în perioada eliberării avizelor pentru exercitarea profesiei pentru anul 2024, suntem preocupați și de maximizarea eficientizării activității pe care o presupune aplicarea prevederilor hotărârii privind parafa profesională, dar și de a reduce disconfortul mai multor deplasări, membrii OAMGMAMR Argeș având posibilitatea să depună împreună cu documentele necesare emiterii avizului și cererea prin care solicită adeverința pentru întocmirea parafei profesionale, urmând să intre totodată în posesia avizului anual, cât și a adeverinței necesare confecționării parafei profesionale.”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI