EMINESCU LA FLOREŞTI
Trudind la redacţia ziarului “Timpul” din Bucureşti, din toamna anului1877, Eminescu îşi petrece sejurul anului 1878 în satul Floreşti, din Oltenia, prin bunăvoinţa juristului Nicolae Mandrea şi a soţiei sale, Zoe Bălcescu, fiica primarului Craiovei, Barbu Bălcescu şi a soţiei acestuia, Elena Aman. Atât Nicolae Mandrea, fost profesor universitar la catedrele de Drept şi de Istorie ale Universităţii din Iaşi, membru fondator al Societăţii literare „Junimea” (împreună cu Titu Maiorescu, Petre Carp şi Iacob Negruzzi), parlamentar în mai multe legislaturi, magistrat la Curtea de Apel din Iaşi, la Curtea de Casaţie din Bucureşti şi din Craiova, cât şi mai tânăra-i soţie, femeie cultivată şi sensibilă, cu înclinaţii spre pictură şi literatură, moştenitoarea moşiei şi a conacului din Floreşti, îl preţuiau nespus pe Eminescu. Colegul de studenţie şi de redacţie, Ioan Slavici, în volumul de „Amintiri”, scria: „L-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună, numai el la conacul moşiei, adecă în foarte bună societate…”
Într-o scrisoare către colegii de redacţie, poetul mărturisea că se simţea confortabil, decorul fiind deosebit de pitoresc: „Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codri, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate „Convorbirile” cu amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte, şi d-lui Mandrea îndeosebi, de îngăduirea unui colţ de pădure care-mi dă toane bune şi sănătate”. Aici, Eminescu a tradus în româneşte o parte din colecţia de documente Hurmuzachi şi câteva poezii, pe care le-a publicat după întoarcerea la Bucureşti: „Pajul Cupidon”, „O, rămâi…”, „Pe aceeaşi ulicioară…”, „De câte ori iubito…”, „Rugăciunea unui dac”, „Freamăt de codru”, „Atât de fragedă…”, finalizând şi „Scrisoarea III”. În poezia „Freamăt de codru”, o întâlnim pe „fata popii cea ocheşică”, cu „ochii vineţi”, ce lucise pentru el „vara-ntreagă”. Deşi arhicunoscută, retranscriem frumoasa poezie:
Freamăt de codru
Tresărind scânteie lacul
Și se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Și ascult de la răcoare
Pitpalacul.
Din isvoare și din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Pintre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cântă, mierle, presuri –
Cine știe să le-asculte?
Ale pasărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Și vorbesc cu-atât de multe
Înțelesuri.
Cucu-ntreabă: – „Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă și iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.”
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-și deie
Și de brațe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.
Se întreabă trist isvorul:
– „Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-și,
Fața-n apa mea privindu-și,
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?”
Am răspuns: – „Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneți
De visați la ochii vineți,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.”
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăș!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată…
De-unde ești, revino iarăși,
Să fim singuri.
An de an au loc aici manifestări culturale intitulate „Eminescu la Floreşti“, cu pelerinaje la biserica veche din localitate, la bustul poetului, precum şi spectacole de muzică şi poezie din lirica eminesciană.
Exista și un muzeu fotodocumentar închinat lui Eminescu căruia, din păcate, multă vreme doar de două ori pe an i se deschideau uşile, astăzi poate nici atât. Printre puţinii semnatari în cartea de onoare a Muzeului Memorial Mihai Eminescu s-au aflat Sabin Bălaşa, Gabriel Bacovia, fiul poetului George Bacovia, poetul George Peagu, elevi ai şcolilor de pe raza comunei Ţânţăreni, de care aparţine şi satul Floreşti. Ar trebui ca autorităţile judeţene sau comunale să restaureze ceea ce odinioară s-a construit aici în memoria marelui Poet.
Gheorghe Mohor
