13.7 C
Pitești
14 apr. 2024

Dirijor invitat permanent la Filarmonica Pitești

Dirijor invitat permanent la Filarmonica Pitești

Michalis Economou – Conductor/Composer a primit și a fost onorat de invitația managerului Filarmonicii Pitești, Gabriel Nita, de a deveni dirijor invitat permanent la Filarmonica Pitesti.

Așadar, cu maestrul ne vom revedea mult mai des în perioada următoare!

“Este incredibilă energia maestrului!
Foarte mulți colegi mi-au transmis că au fost impresionați de modul de lucru, ceea ce m-a bucurat. Imediat am consultat colegii din Consiliul Artistic și am fost de comun acord să îl ținem aproape pe maestrul Economou.
Suntem onorați să îl avem pe viitor dirijor invitat permanent” a transmis Gabriel Niță, managerul Filarmonicii Pitești.

Michalis Economou este unul dintre cei mai activi dirijori și compozitori ai generației sale, o figură importantă a scenei muzicale elene. Este director muzical al Orchestrei Simfonice Radio a Greciei, fost director muzical al prestigioasei orchestre a filarmonicii din Qatar, dirijor șef al orchestrei simfonice din Atena și director al departamentului de muzică de la Universitatea Tehnică din Atena.
A fost dirijor invitat principal al filarmonicii din Malta și a colaborat cu peste 30 de orchestre simfonice din Europa, SUA și Asia.

Este profesor de dirijat orchestră la Conservatorul din Atena, formând peste 70 de tineri dirijori. Este fondatorul și directorul masterclassului anual national de dirijat, desfășurat de orchestra simfonică din Atena.
A fondat trei dintre cele mai importante masterclassuri de dirijat în Grecia, România și Malta.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI