De la teorie la practică… (Nevoia de manageri adevăraţi!). Este un drum foarte lung și anevoios, de cele mai multe ori imposibil de parcurs, de la teoria însușită sau ,,fentată” dar pompos prezentată, ca parcursă și evaluată cu nota de… două cifre, în dosarul personal, la transpunerea în practică a acesteia. Dar nu despre dosarele tip biblioraft care conțin ,,documente” ce atestă, pentru unele persoane, mai mulți ani de studii decât de viață efectivă, cursuri în multe direcții și specializări suprapunându-se, ca perioadă de parcurgere, deși locațiile sunt în extremitățile geografice ale țării, masterate, doctorate etc..
Este alarmantă ușurința cu care se promovează multe examene dar și modul cum se obțin aprobări, avize, chiar acreditări pentru specializări pe care piața muncii nu le mai solicită. Au apărut școli medii dar și facultăți care, pe bani mulți, ,,pregătesc” tinerii sau pe cei la care… speranța moare ultima, în domenii în care doar ,,iluziile” se comercializează bine la lumina zilei! ONG-urile care se ocupă de… recalificare (pe bani foarte mulți de la bugetul țării sau europeni) sfidează realitatea, au apărut pompos, ca la ,,bursă” – a doua șansă, recalificare sau reconversie; sunt câteva exemple de antipedagogie socială. De la ,,non multa, sed multum!” (mai pe românește, preluat de la strămoșii noștri, ar însemna ,,nu mult și prost, ci puțin și bine”) s-a ajuns la mult, însă prost, fals și mincinos. Din această populație ,,școlită” în baza unor legi … ,,de dânșii inventate”(M.E.) sunt ,,racolați” purtătorii de mesaje politice (li se zic de dreapta, stânga, centru, extreme(iști)) – nu mai contează doctrina. De aici, pe bază de algoritm, sunt ,,selectați” managerii instituțiilor de stat, nu liderul sau leadershipul cum ar fi normal într-o societate sănătoasă, echilibrată, eficientă.
În lucrarea ,,Stiluri de conducere. Tipuri de manageri” (Prof. univ. dr. Alexandru Puiu) face o clasificare bidimensională a managerilor după preocuparea acestora pentru personal și pentru performanță: participativ-reformist, populist, autoritar, reconciliator, incompetent. Las cititorul să găsească relația biunivocă raportată la ,,șeful” de zi cu zi și tipul de manager prezentat. Sondajele, uitate în unele sertare, dau o clasificare de tip ,,no comment” – incompetent, populist, … fără a fi evidențiat ,,doritul” și ,,așteptatul” … participativ-reformist!
Nevoia de manageri participativi-competenți
Multe tragedii ar fi evitate dacă în unele domenii cei ,,puși” pe funcții s-ar implica – ar ,,învăța” (nimeni nu se naște învățat), ar participa, ar verifica, ar analiza, ar concluziona, ar raporta, ar cere…
Luăm două exemple ale ,,acestui august fierbinte” – Spitalul Pantelimon și Deciziile emise de Casele Județene de pensii trimise pensionarilor din teritoriu.
În Spitalul Pantelimon există o ,,armată de șefi” la o armată de specialiști necontestabili. Armata de șefi (șefi de secție, asistente șefe, directori medicali, directori adjuncți…) au un șef – director general. Omul acesta trebuie (este obligat prin fișa postului dar și prin sensibilitatea specifică meseriei, respectiv empatia care să-l domine) să cunoască toate problemele instituției legate de oameni (cele administrative sunt în alte… birouri). Un astfel de manager trebuie să cunoască, zilnic, câți pacienți vii sunt în spital după următorul algoritm – existenți în ziua precedentă, internați în ziua curentă, externați, decedați. Fără o astfel de situație statistică zilnică nu are ce căuta la ,,operativă” (datele sunt trimise de la biroul de internări, externări, de la șefii de secții…). Nu poți să pleci liniștit să predai la nu știu care facultate (?), să mergi la nu știu care… clinică particulară iar în ,,parohia” ta, în care mulți și-au pus speranța și au venit cu ,,inima deschisă”, să ai… mai multe decese decât internări! O figură de stil pentru a atenționa asupra unei realități (sper și cred că este unică)! O astfel de analiză sugerează creșterea nejustificată (alarmantă) a mortalității și se intervenea urgent la cauză, nu așteptau… procurorii!
Un alt exemplu de management ,,la întâmplare” (nu apare în clasificarea anterioară) îl găsim la unele Case de pensii județene. S-a constatat că au fost emise câteva zeci de mii de decizii greșite (recalculare în baza Legii 360/2023) pentru pensionarii încă în viață (neînregistrați la… Pantelimon) decizii semnate de unul dintre cei doi (?) directori, care sigur a semnat ,,ca primarul” între două cafele și o deplasare la partid! Un tabel cu trei coloane (numele pensionarului, pensia în plată, pensia mărită) îl ajuta, înainte de a semna, să constate unele erori și să ceară funcționarului care le-a prelucrat (operatorul) să le verifice! Dar… directorul doar semnează, iar instanța nu-l sancționează, eventual numindu-l… ,,un vinovat pasiv”!
Pentru toți managerii (cei dornici doar de… șefie și nu de muncă), puși politic sau… întâi numiți, apoi primiți în partid (se poartă la greu!) asigurăm, fără a face economii, necesarul de…
ANTIVIRUS