Constantin Nicolescu a fost condus pe ultimul drum
Fostul președinte al PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, fost prefect și senator de Argeș, a fost înmormântat azi la biserica din satul natal, Rădești, din comuna Mihăești, biserică ce a fost renovată cu sprijinul său financiar.
La inmormântare au fost prezenți oameni din conducerea PSD locală și câțiva din aparatul central, care l-au cunoscut sau au avut relații de colaborare în decursul vieții, directori de instituții, politicieni, primari, oameni de afaceri, consăteni. Toți și-au exprimat omagiul sau recunoștința prin aducerea de coroane și aranjamente de flori, dar și prin faptul că au fost prezenți.
Numai cei nerecunoscători nu au venit. Și am remarcat absența a destui dintre cei care o lungă perioadă au fost ajutați de acesta sau se „dădeau” prieteni.
Constantin Nicolescu rămâne pentru oamenii care l-au cunoscut un exemplu de adevărat lider politic, dedicat partidului său și județului Argeș.
Dumnezeu să-l odihnească!
CITEȘTE ȘI: