Concurs de instalații artistice „Manifest pentru Munții Făgăraș”
Fundația Conservation Carpathia lansează concursul „Manifest pentru Munții Făgăraș”, o competiție de instalații artistice temporare inspirate de natură, Munții Făgăraș și oamenii acestora. Proiectul va fi expus în cadrul festivalului Făgăraș Fest, care se desfășoară la Sebeșu de Sus, comuna Racoviță, jud. Sibiu, în perioada 26-28 iulie.
Munții Făgăraș se evidențiază prin unicitatea lor în Europa: se mândresc cu cea mai întinsă suprafață neîntreruptă de păduri cu înaltă valoare naturală, care adăpostesc populații sănătoase și reprezentative de lupi, urși, râși, care împart același teritoriu cu oamenii și turmele de oi păzite de ciobani și câini. La poalele Munților Făgăraș, satele se așază ca un șirag de mărgele, rânduite frumos. Oamenii gospodari păstrează încă ritmul naturii, care îi ghidează în muncile de peste an. Într-o lume în care natura se distruge într-un ritm alarmant, iar satele se confruntă cu lipsa oportunităților de dezvoltare, protecția Munții Făgăraș, într-un ecosistem complet și autosuficient, care să aducă beneficii naturii și oamenilor, este un deziderat. Fundația Conservation Carpathia invită artiștii să vină cu un manifest artistic vizual, pentru promovarea și conservarea Munților Făgăraș. Compozițiile trebuie să inspire publicul și să permită interacțiunea. Instalațiile vor fi construite din materiale sustenabile și sau reciclabile, pot utiliza peisajul zonei și trebuie să aibă un impact minim asupra mediului.
Proiectele pot fi depuse până la 30 aprilie 2024, iar bugetul de implementare este de 4 mii de euro. Instalația va fi expusă în cadrul Făgăraș Fest, fiind totodată și un manifest artistic pentru crearea unui Parc Național în Munții Făgăraș.
Cine poate participa
Concursul „Manifest pentru Munții Făgăraș” se adresează reprezentanților industriilor creative: artiști plastici, arhitecți, designeri, sau studenți ai instituțiilor de învățământ din aceste domenii. Participanții pot aplica în grup sau individual. Indiferent de formula în care se înscriu în concurs răspunderea asupra instalației artistice este asumată de un singur reprezentant, în calitate de manager de proiect. Același manager de proiect poate înscrie în concurs maximum două proiecte.
Înscrierea în concurs:
Proiectele se vor trimite în format PDF, la adresa de e-mail a.cretu@carpathia.org. Mai multe detalii despre structura proiectelor ce intră în concurs regăsiți în Regulament.
Calendarul concursului:
● 30 aprilie, ora 24:00: Termen limită de trimitere a proiectelor;
● 1 – 15 mai: Evaluarea proiectelor și desemnarea câștigătorilor;
● 17 mai: Anunțarea câștigătorilor;
● 17 – 24 mai: Semnarea contractului cu câștigătorul;
● 24 mai – 25 iulie: Implementarea proiectului;
● 26 – 28 iulie: Expunerea instalației în cadrul Făgăraș Fest.
Proiectele înscrise în concurs vor fi evaluate de către un juriu format din 5 membri, artiști și specialiști în domeniu, reprezentanți ai comunității care găduiește Făgăraș Fest. Pentru a intra în concurs, fiecare proiect trebuie să obțină cel puțin 70 de puncte, conform criteriilor de evaluare și punctaj detaliate în Regulament. Primul proiect clasat va fi desemnat câștigător și va fi implementat în cadrul Făgăraș Fest.
Imagini și detalii pentru inspirație cu locația în care va avea loc cea de-a V-a ediție a Făgăraș Fest pot fi consultate accesând următorul link.
Mai multe detalii despre festival puteți găsi pe pagina oficială de Facebook AICI.
Despre Făgăraș Fest
Făgăraș Fest celebrează „Natura și Oamenii” ce trăiesc la poalele Munților Făgăraș. Evenimentul este o inițiativă a Fundației Conservation Carpathia și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate și este un festival manifest pentru crearea Parcului Național Munții Făgăraș. Evenimentul își propune să evidențieze valorile naturale și culturale ale unei alte comunități din jurul Munților Făgăraș. Festivalul a fost lansat în 2019 în partea de Sud a Munților Făgăraș și s-a desfășurat la Lerești, Nucșoara, apoi pe Valea Avrigului și Porumbacu de Sus.
Făgăraș Fest îmbină experiențele în natură (tururi ghidate despre faună, floră, pădure), tururi culturale, activități de educație pentru natură pentru copii și adulți, film despre natură, discuții și muzică bună. Evenimentul este un loc unde producătorii locali și comunitatea vin cu ce are mai reprezentativ, fiind și un generator de venituri pentru localnici.
Despre Fundația Conservation Carpathia
Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect privat de conservare a pădurilor din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și al comunităților locale. Din 2009, Fundația a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud‑estul Carpaților Meridionali, achiziționându‑le cu scop de conservare, a plantat peste 4,1 milioane de puieți și a reconstruit ecologic peste 1.991 ha afectate de tăieri, și a creat o zonă de 78.000 ha pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee. Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.