„Clemență” pentru Samuel

Așa „cere” poporul român reprezentat printr-o Asociație timișoreană, la ceas de seară, după ce Curtea Constituțională a „validat” constituționalitatea amendamentului introdus în Legea Integrității privind aplicarea de sancțiuni demnitarilor găsiți, în trecut, în conflict de interese sau incompatibili. În această categorie îl găsim și pe Fritz Dominic, zis și Samuel, primarul orașului cu rezonanță revoluționară, Timișoara, care prin apropiații săi acuză atât Parlamentul cât și C.C. de un „atentat” la adresa sa. Cică, zice el acompaniat de „melițele sale” trimise la toate televiziunile să-i „bruieze” și să nu-i lase să vorbească pe ceilalți participanți la emisiuni, că legea nu se poate aplica … retroactiv. Băi deștepților ați făcut liceul pe bune? Sunt în programa școlară niște ore de logică dacă ați participat sau erați la „formare” în străinătate? Este un primar care a avut probleme (nu dezvolt) cu legea respectiv ANI, validate de două instanțe judecătorești! Cum să rămână primar când legea este clară și aplicabilă? Este ca și cum Parlamentul pe care-l invocați și-l terfeliți în cel mai grotesc mod ar da o lege pentru care voi, salvatorii României, ați vota cu „elanul” care vă caracterizează – persoanele care împlinesc 80 de ani (un exemplu arbitrar) nu au voie să mai șofeze și sunt obligate să depună carnetul de șofer. O persoană care a împlinit 82 de ani, contestă aplicarea retroactivă a legii spunând că … de aici în colo cine împlinește 80 de ani, nu cei care i-au împlinit!

Am o empatie deosebită față de persoanele vulnerabile și în general față de animalele neajutorate – cățeluși, pisici, Homo sapiens neevoluați, imigranți plecați din cauza sărăciei sau alte motive pertinente, persecutați politic … . Noul meu concetățean – Dominic Fritz (18 decembrie 2025 – cetățenia română) s-a născut într-un sat de la izvoarele Dunării – Munții Pădurea Neagră și fără remușcări se desparte de ceilalți șapte frați ai lui, se avântă cu o barcă pe cursul fluviului când acesta – fluviul, avea un debit normal iar băiatul – Samuel avea doar 19 ani și acostează, pentru moment, la o dană de pe Bega! Cine-i studiază CV-ul va avea multe semne de întrebare dar și satisfacția că țara noastră are un „politician” de marcă pe care Germania nu a știut să-l păstreze dar, poate, îl folosește eficient! Omul acesta ne dă lecții de politologie, ne „traduce” Constituția, interpretează legislația europeană scrisă în limba doamnei Ursula … . Și culmea, când a fost invitat la Timișoara de preotul Berno Rupp (!) nu știa o iotă românește. Prin grija acestuia a activat ca voluntar (cine îl sponsoriza și cu ce scop?) într-un azil de copii de la care a învățat și primele cuvinte în limba română! A îmbinat voluntariatul cu studiile universitare – Universitatea York (2008-2009), Institut d’etudes politiques de Paris (2006-2007), Universitatea Konstanz (2004-2008). Intervalul 2006-2007 parcă este în perioada 2004-2008 când nu putea să fie și la Paris și în Germania. Analizând „studiile” celorlalți USR-iști se pare că acest mod de a fi în două locuri, în două amfiteatre, în două locații în același timp este o normalitate a oamenilor supranaturali. Aceste calități i-au adunat și, prin mila bunului Dumnezeu, vor să salveze planeta, să eradicheze „ciuma roșie”, pentru că Samuel, în ebraică, înseamnă „cel care ascultă pe Dumnezeu”! Având în vedere că misteriosul, „iubitul” și de neînlocuit primar a fost consilier politic (2016-2019) al președintelui Köhler, cu o perspectivă politică la nivel european mă întreb ce caută omul să mute pietrele prin Timișoara? Doar pentru plăcerea lui Klaus Johannis de a lăsa un „moștenitor” în politica românească, un candidat la „tronul” de la Cotroceni? Atenție la detalii, ele fac întregul!

Lacrimile și chelălăitul unor cățeluși

După câteva luni am revenit la cățelușii de la Merișani, cu un prieten care a dorit să vadă cu ochii lui „povestea” spusă de mine. Am luat 6 saci cu „bomboane” și șase pâini proaspete. Speram să nu-i mai găsesc, să fie relocați de autorități și salvați de voluntarii lui Fritz. Erau acolo în soare (îi lăsasem în noroi), flămânzi, fără compasiune din partea celor aleși dar buni consumatori de aer condiționat și ovăz la „botul calului”. Am rupt pâinea în zeci de bucăți care au fost „devorate” în mai puțin de două minute. Cei mici n-au apucat, sunt puși la respect de cei puternici, stau pe margine și salivează, cu o frică intraductibilă. Sunt mușcați, încăierați – legea celui puternic (a lui Bolojan). Lupta pentru existență în țarcuri improvizate, fără libertatea de mișcare cum o are … Samuel pe care nu l-au auzit vorbind despre „țara noastră”. Acești cățeluși (peste 40) care te imploră să-i salvezi urlă, țipă, chelălăie pentru a fi auziți de … salvatorii de vieți, de președinții de partide, de primar, de funcționarii de la Prefectură și C.J., de instituția numită pompos – Poliția Animalelor, o struțo-cămilă între atâtea instituții fantomă.

Şi dacă într-o zi, domnilor, acești căței flămânzi și nevaccinați, evadează și „pun de o revoluţie” cu victime – femei, copii, cine răspunde, cine plătește că nu a luat măsurile necesare? Obligați să suporte canicula și stresul de zi cu zi, în pragul turbării, vor ataca în haită asemenea noilor politicieni ajunși deja la ciolan.
Vom continua să ducem hrană acestor vietăți până când li se va face dreptate într-o țară a papagalilor politici. Pentru toți „papagalii” vom mări doza de …

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI