Ce prevede Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98/2023?
Prin OUG nr. 98/2023 pentru modificarea articolului LXIV din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal – bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicată in Monitorul Oficial nr. 1026/10.11.2023, începând cu data de 11 noiembrie 2023:
1) Se revine la plafoanele de încasări şi plăţi în numerar între PERSOANE JURIDICE, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică prevăzute în Legea nr. 70/2015 anterior de modificarea acesteia prin Legea nr. 296/2023, astfel:
– se pot face încasări în numerar în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;
– magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei in vigoare pot incasa numerar, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
– se pot face plăţi în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
– se pot face plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează in baza legislaţiei in vigoare, in limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;
2) Se revine la plafoanele de încasări şi plăţi in numerar intre PERSOANE JURIDICE, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică) ŞI PERSOANE FIZICE, prevăzute în Legea nr. 70/2015 anterior de modificarea acesteia prin Legea nr. 296/2023, astfel:
– se pot face operaţiuni de incasări şi plăţi in numerar reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de imprumuturi sau alte finanţări in limita unui plafon zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană.
Acest plafon nu se aplică pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal prevăzute de lege.
3) Se pot face plăţi din avansuri spre decontare, in limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.
4) Se revine la plafoanele de încasări şi plăţi în numerar intre PERSOANE FIZICE, prevăzute în Legea nr. 70/2015 anterior de modificarea acesteia prin Legea nr. 296/2023, astfel:
– se pot face operaţiuni de încasări şi plăţi in numerar, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie
ALTE PRECIZĂRI:
Rămân in vigoare prevederile referitoare la faptul că operaţiunile de incasări şi plăţi efectuate între PERSOANE JURIDICE, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică) ŞI PERSOANE FIZICE în calitate de asociaţi/ acţionari/ administratori/ persoane fizice/ alţi creditori exclusiv creditorii instituţionali care desfăşoară activităţi de intermediere financiară prevăzute de lege reprezentând împrumuturi, indiferent de natura şi destinaţia acestora, pot fi efectuate numai prin instrumente de plată fără numerar.
Râmân în vigoare prevederile referitoare la instituirea unui plafon de casă pentru sumele in numerar aflate in casierie, respectiv 50.000 lei la sfârşitul fiecărei zile.
Sumele in numerar care depăşesc plafonul se depun in conturile bancare in termen de 2 zile lucrătoare.
Se admite depăşirea acestui plafon numai cu sumele aferente plăţii salariilor şi altor drepturi de personal, precum şi a altor operaţiuni cu persoane fizice, pentru o perioadă de 3 zile lucrătoare de la data prevăzută pentru plata acestora.
Rămân in vigoare prevederile referitoare la majorarea sancţiunii contravenţionale, respectiv stabilirea unei amenzi in procent de 25 % din suma care depăşeşte plafoanele stabilite mai sus, dar nu mai puţin de 500 lei.
Conform art. LVIII din Capitolul IV al Legii nr. 296/2023 contravenienţii sancţionaţi in baza Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată nu beneficiază de posibilitatea achitării, in termen de 15 zile de la data inmânării sau comunicării procesului – verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute.