12.2 C
Pitești
28 mart. 2025

Campionul mondial la skandenberg este din Poiana Lacului

Viorel Dobrin este noul campion mondial la skandenberg mâna dreaptă, categoria 85 de kg.
Este absolvent al Universității din Pitești atât la ciclurile de licență, cât și de master.
La Campionatul Mondial desfășurat zilele acestea la București, a reușit performanță atât ca sportiv cât și în calitate de antrenor, reușind să obțină prin sportivii pe care îi antrenează la Clubul său – „ARMBENDER” din Poiana Lacului, încă 3 medalii.
Viorel Dobrin a fost studentul nostru la Educație Fizică și Masterand la Organizare și conducere în sport, a absolvit anul acesta și este multiplu campion național, campion european și până ieri, vicecampion mondial, acum, proaspăt campion mondial la mâna dreaptă, după un ghinion de accidentare la mâna stangă, mâna lui forte în ultimul timp. Acum două zile, Viorel Dobrin, conducătorul Clubului Armbender Poiana Lacului, club cu care are cele mai multe medalii la nivel național, cu selecție exclusivă din comuna Poiana Lacului, o performanță care mie mi se pare deosebită.
Să ne gândim la impactul pe care-l are sportul, printr-un personaj de acest gen, care-și antrenează familia, vecinii, prietenii, făcându-i să ne reprezinte pe noi toți, atât la nivel național, cât și internațional, locuitori care nu se mai deplasează până la Pitești măcar, antrenamentele făcându-se chiar în sala personală, acasă, la Poiana Lacului, unde Viorel și-a dedicat această parte din viață sportului, dar și celor pe care-i antrenează.
Cred că am vrea să avem mai mulți studenți, masteranzi și doctoranzi de acest gen, mai avem și îi vom promova pe toți, suntem mândri de ei și ne fac cinste Universității din Pitești și facultății cu profil de sport”, spune dl. Conf.univ.dr. Julien Leonard Fleancu, decan al Facultății de Științe, Educație Fizică și Informatică din cadrul Universității din Pitești.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress