Organizată în parcarea mall-ului VIVO, la inițiativa prefectului județului, Radu Perianu, și cu sprijinul autorității locale piteștene și a DSP, cu suportul nemijlocit al personalului medical de la Spitalul de Pediatrie Pitești, campania de vaccinare „drive-through” a avut rezultate neașteptat de bune. Ieri s-au vaccinat 272 de persoane, iar azi, până la această oră, 90 de persoane.
În timp ce discutam cu personalul medical despre problemele pe care le-au întâmpinat, a trecut și prefectul prin zonă, aflat în vizită de lucru la centrele de vaccinare din județ (se întorcea de la Valea Iașului și trecuse și prin Ștefănești). Profitând de prezența sa, am schimbat câteva opinii și am înțeles că e mulțumit de modul cum decurge vaccinarea în județ. Organizând acest tip de vaccinare „din mașină”, mult mai comodă mai ales pentru persoanele care sunt în general mai ocupate și care nu s-au vaccinat din lipsă de timp, pentru că se stă la cozi încă la majoritatea centrelor din Argeș, prefectul crede că a venit în întâmpinarea tuturor categoriilor de persoane, facilitând accesul tuturor la vaccinare. Practic, doar cine nu vrea (e împotriva vaccinării), nu se vaccinează. În plus, programul centrului este sâmbătă și duminică între orele 8.00 – 24.00, destul de larg pentru oricine.
Sunt amplasate două corturi, câte unul pentru fiecare tip de vaccin (Pfizer și Johnson), cadrele medicale lucrând pe două ture. Pentru cei care nu s-au vaccinat și doresc acest lucru, încă e timp suficient să o facă, în cursul zilei de azi.