17 C
Pitești
08 sept. 2024

Un bărbat de 70 de ani și-a bătut fostul ginere în fața blocului

Aseară, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la o stare conflictuală petrecută în apropierea unui bloc de locuințe din Pitești.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, identificând cele două persoane implicate, respectiv un bărbat de 45 de ani, din Pitești, și un bărbat de 70 de ani, din Pitești, fostul socru al acestuia.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul de 70 de ani l-ar fi lovit pe cel de 45 de ani, în zona feței și în spate, pe fondul unor discuții contradictorii.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea liniștii publice, conform art. 193 alin. 1, 206 și 371 din Codul Penal.

După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, bărbatul de 70 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI