În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Argeș au desfășurat acțiuni ample, în sistem integrat, alături de Jandarmeria Argeș și reprezentanți ai altor instituții, pentru prevenirea și combaterea situațiilor de risc, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Activitățile au vizat în special zonele cu aglomerări de persoane, fiind urmărită prevenirea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului, a actelor de violență, dar și creșterea siguranței rutiere. În acest context, au fost legitimate 945 de persoane și au fost verificate 673 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 385 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 85.000 de lei. Dintre acestea, 343 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 36 conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind dispuse în baza altor acte normative.
Acțiuni rutiere pentru creșterea siguranței în trafic
Tot în ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu structurile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu accent pe combaterea vitezei excesive și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Au fost organizate 69 de filtre rutiere, în cooperare cu structurile de ordine publică și cu reprezentanți ai Registrul Auto Român și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat 230 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate aproape 350 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de peste 70.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 17 permise de conducere și au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare. Din totalul sancțiunilor, 58 au vizat depășirea regimului legal de viteză, iar în patru cazuri s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, viteza fiind depășită cu mai mult de 50 km/h peste limita legală.
Polițiștii argeșeni anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și reducerea riscurilor în trafic.


