ANAF: Informații importante pentru o categorie de contribuabili: notarii publici.
– Referitor la depunerea formularului 208, începând cu tranzacțiile încheiate cu data de 1 ianuarie 2024
Prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 253/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 135/ 17.02.2024, a fost modificat modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare ale formularului 208 „Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului justiţiei nr. 1022/2562/2016:
Prin O.U.G. nr. 115/2023 au fost aduse modificări Codului fiscal care au vizat obligațiile declarative ale notarilor publici în ceea ce privește impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
Astfel, pentru tranzacțiile realizate începând cu 1 ianuarie 2024, notarii publici au obligația depunerii lunare a declarației informative 208, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
De asemenea, a fost reglementată obligația completării în declarația menționată mai sus a informației referitoare la numărul cadastral al proprietății imobiliare înstrăinate.
Prin H.G. nr. 1336/2023 au fost modificate normele metodologice date în aplicarea dispozițiilor art. 111 din Codul fiscal, fiind reglementate o serie de aspecte privind modalitatea de stabilire a bazei de calcul a impozitului la transferul dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia (la transmiterea nudei proprietăți sau a dezmembrămintelor, la transferul mai multor proprietăți imobiliare printr-un singur act juridic, etc.).
Prin urmare, a fost modificat atât formularul 208, cât și instrucțiunile de completare ale acestuia.
Noul formular se utilizează pentru declararea informațiilor privind tranzacțiile de proprietăți imobiliare din patrimoniul personal prin procedura notarială, încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Formularul 208 se completează şi se depune de către notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi plăţii impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.
Declarația se completează și se depune și în cazul transmiterii dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii, în cazul persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat care sunt scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 pct. 1 lit. e) din Codul fiscal.
Declaraţia cuprinde informaţii privind tranzacţiile prin care s-au efectuat transferuri ale dreptului de proprietate şi ale dezmembrămintelor acestuia asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, respectiv terenurilor de orice fel fără construcţii, supuse impozitului pe venit.
Termenul de depunere a formularului 208:
– lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.
– ori de câte ori sunt constatate erori, prin depunerea unei declaraţii rectificative, situatie in care se va inscrie “X” in casuta prevazuta in acest scop.
Declarația rectificativă cuprinde toate tranzacțiile realizate în perioada de raportare.
Formularul 208 se depune la organul fiscal central în a cărui evidenţă fiscală biroul notarial este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii.
Declaraţia se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate sau poate fi descărcat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro.