16.3 C
Pitești
14 iun. 2024

Amenința că se sinucide cu copilul

Amenința că se sinucide cu copilul

La data de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Godeni s-ar fi urcat, pe un siloz, împreună cu fiica sa de 4 ani și amenința cu acte de suicid.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și un negociator, precum și reprezentanți ai altor instituții.

La scurt timp, bărbatul a coborât de pe siloz și s-a deplasat pe marginea unui lac, continuând să amenințe că se aruncă în el. Aici, a fost convis, de o persoană cunoscută, să meargă acasă.

La puțin timp, bărbatul a amenințat, din nou, că vrea să recurgă la același gesturi.

Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni au acționat rapid și au reușit imobilizarea bărbatului și salvarea fetiței. Aceasta nu a suferit vătămări, dar a fost preluată de un echipaj medical, în vederea evaluării stării generale.

Bărbatul, de 44 de ani, a fost condus la sediul poliției, pentru audieri. În cauză, au fost ssesizațiși reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

Mentenanta site | Realizare magazin online | Administrare site