Alb-violeții speră într-un rezultat pozitiv în partida pe care o vor juca în această seară, de la ora 20.30, pe propriul teren, în fața celei mai titrate echipe din Superligă, CFR Cluj, nimeni alta decât campioana țării.
FC Argeș susține cel mai important joc al turului și își dorește să iasă cu fața curată, având în vedere că vine după un mare eșec suferit în runda precedentă, în deplasare, în fața echipei Farul Constanța.
În ultima perioadă au apărut o serie de speculații în ceea ce-l privește pe Andrei Prepeliță, antrenorul principal al echipei FC Argeș. Sunt voci care susțin răspicat faptul că acesta va fi demis în cazul unui eșec al echipei pe care o pregătește, însă surse autorizate ne-au spus că oficialii clubului nu se gândesc la soluții tranșante, îi interezează doar jocul fotbaliștilor din Trivale, neluând în calcul, deocamdată, să-l demită pe Andrei Prepeliță.
Campioana rămâne o echipă redutabilă ce pornește cu prima șansă împotriva oricărui adversar din primul eșalon.
În cadrul unei conferințe de presă, antrenorul Andrei Prepeliţă a vorbit despre meciul cu CFR Cluj. Tehnicianul argeșean a infirmat speculaţiile unui cotidian central legate de un număr de puncte pe care trebuie ca echipa să le realizeze în meciurile cu Cluj, Craiova şi FCSB: „Nu pot să vorbesc de speculaţiile făcute în presa centrală, eu am un target, acela este accederea în play-off, nimic nu este pierdut din punctul meu de vedere, mai ales că avem în vedere experienţa anului trecut. Eu nu am obiectiv pe trei meciuri, ci am contract pe un an de zile. Conducătorii s-au intâlnit, dar nu mi s-a adus la cunoştinţă aşa ceva. Am un obiectiv, cred în el, deşi am spus de la început că nu va fi uşor, având in vedere schimbările masive din lot. S-au adăugat şi foarte multe greşeli personale, au fost evidente şi nu le ascundem”.
Confruntarea cu campioana en-titre nu vine într-un moment bun, chiar dacă nici echipa lui Dan Petrescu nu are evoluţii tocmai reuşite: „Va fi un meci greu împotriva campioanei, nici noi nu parcurgem o perioadă fastă, venim după două înfrângeri. Cu siguranţă, un rezultat pozitiv ar şterge cu buretele lucrurile mai puțin bune care s-au întâmplat în ultima perioadă. Am pregătit meciul la victorie”, a încheiat Prepeliță.
Biletele se vând și astăzi
Clubul FC Argeș continuă vânzarea biletelor pentru meciul de campionat cu CFR Cluj, partidă care contează pentru runda a 11-a a acestui sezon competițional.
Prețurile tichetelor pentru jocul programat pe Stadionul „Nicolae Dobrin” sunt cuprinse între 15 și 50 lei, în funcție de sectorul de tribună ales. Copiii sub 14 ani au intrarea gratuită la sectorul Peluză, Tribuna 2 și Tribuna 1, însă trebuie să fie însoțiți de un adult care poartă întreaga responsabilitate a lor în interiorul arenei.
Tichetele vor fi disponibile și astăzi, în ziua jocului, la casele de bilete ale stadionului din Trivale, în intervalul orar 18 – 20.30.
Foto: Meciul din sezonul trecut, încheiat în Trivale cu scorul de 0-6.