25.4 C
Pitești
13 apr. 2024

Acțiune a polițiștilor rutieri pe Autostradă

Acțiune a polițiștilor rutieri pe Autostradă

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulație ce au loc pe autostrăzi.

În ziua de 08 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au desfășurat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce au drept cauze generatoare viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 125 de autovehicule, fiind realizate testări cu aparatele pentru detectarea prezenței alcoolului în aerul expirat, precum și 25 de testări pentru detectarea prezenței substanțelor cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 46.755 de lei, ca urmare a unor abateri la regimul rutier.

Dintre abaterile constatate, 20 au fost săvârșire de transportatori profesioniști, ca urmare a unor încălcări ale regulilor referitoare la perioadele de conducere și utilizarea aparatelor tahograf, conform O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, respectiv ca urmare a unor depășiri ale limitei legale privind tonajul, conform O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea vor continua acțiunile cu scopul prevenirii și combaterii cauzelor generatopare de evenimente rutiere pe tronsonul de autostradă.

Depistat conducând cu viteză excesivă

În ziua de 08 martie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi –Autostrada A 1 București-Pitești au depistat un bărbat de 65 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, pe Autostrada A1, tronsonul București-Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 185 km/h (55 de km/h peste limita legală).

Ca urmare a abaterii constatate, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Depistat conducând deși avea dreptul de a conduce suspendat

În ziua de 08 martie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi –Autostrada A 1 București-Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Autostrada A1, tronsonul Pitești-București, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
Ca urmare a abaterii constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 alin. 2 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Depistat conducând sub influența alcoolului

În ziua de 09 martie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi –Autostrada A 1 București-Pitești au depistat un bărbat de 39 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism, pe Autostrada A1, la km 80, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI