Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a produs în această dimineață pe Drumul Expres DX12, la kilometrul 102, pe raza comunei Albota, pe sensul de mers către Slatina.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bradu, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat, pentru acordarea asistenței medicale persoanelor implicate și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
În urma accidentului, sensul de mers către Slatina este blocat, iar traficul a fost deviat pe DN 65 pentru a permite intervenția echipajelor de salvare și desfășurarea cercetărilor.
![]()
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au sprijinit intervenția echipajelor de prim ajutor și efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, precum și pentru eliberarea cât mai rapidă a părții carosabile.
Au fost identificate două victime de sex masculin, conștiente și cooperante. În urma evaluării medicale, ambele persoane au fost transportate la spital
Pompierii au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
UPDATE: Poliția transmite: „La data de 13 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați cu privire la un accident în care au fost implicate două autovehicule, pe Dex 12, în zona km 102, pe raza comunei Albota. În urma accidentului, sensul de mers Pitești – Slatina a fost blocat, traficul fiind deviat spre DN 65, până la îndepărtarea autovehiculelor avariate ce au rămas pe partea carosabilă.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii rutieri, a rezultat că un bărbat de 33 de ani, din Ploiești, județul Prahova, care conducea un autoturism pe DEx. 12, din direcția A1 spre Craiova, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul altor preocupări, a intrat în coliziune cu o autoutilitară, staționată pe marginea părții carosabile ca urmare a unor defecțiuni tehnice.
În urma evenimentului au suferit leziuni cei doi ocupanți ai autoutilitarei, care se aflau în afara autovehiculului, respectiv un bărbatul de 33 de ani și un alt bărbat de 55 de ani, ambii din comuna Grădiștea, județul Ilfov.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de polișțiștii rutieri, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”


