Aseară, în jurul orei 22.00, un accident mortal s-a petrecut în Mărăcineni, pe drumul principal (DN 73), în apropiere de benzinăria Lukoil, la o trecere de pietoni. Un bărbat de 58 de ani din localitate s-a angajat în traversarea străzii împingând o roabă, la cca 2-3 metri de trecerea de pietoni, fiind luat în plin de un autoturism care circula regulamentar. Şoferul acestuia, un bărbat de 44 de ani din Piteşti, nu a putut avea timp de reacţie, având în vedere că cel care a traversat a făcut-o brusc şi nu s-a asigurat.
Din cercetările preliminare, şoferul nu consumase alcool. Astăzi au fost analizate probele video de la faţa locului (o cameră de supraveghere de la locuinţa de peste drum a filmat momentul impactului).
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.