10.7 C
Pitești
18 apr. 2025

Accident cu victime pe Drumul Expres

Accident cu victime pe Drumul Expres

Accident rutier în care sunt implicate două vehicule, produs pe Drumul Expres, km 84-85 sens Slatina – Pitești.

Intervin pompierii de la Secția Costești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje de la ISU Olt și două ambulanțe SAJ.

Sunt implicat un autoturism și un autotren.

Paramedicii SMURD asistă trei persoane de sex feminin. Sunt conștiente, cooperante.

UPDATE: Cercetări privind accidentul de pe DEx 12 Craiova-Pitești:

Polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe Drumul Expres 12 Craiova-Pitești, pe raza comunei Lunca Corbului, județul Argeș, în urma unei coliziuni între un TIR și un autoturism.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că un bărbat de 38 de ani, din județul Vrancea, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă (TIR), ce se deplasa din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul altor preocupări, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 76 de ani, din Ploiești, județul Prahova, care oprise neregulamentar, pe banda 1, în aceeași direcție de deplasare.

În urma evenimentului au suferit leziuni femeia de 76 de ani, precum și celelalte două pasagere din același autoturism, respectiv o femeie de 64 de ani și o femeie de 73 de ani.

Conducătorii autovehiculelor implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. Polițiștii rutieri continuă verificările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Citește și: Pitești Arena – un Shengen pentru piteșteni

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress